O capcană sau potcoave de cai morţi?

Prezentul continuu

S-au scurs câteva zile de la surpriza năucitoare oferită de preşedintele Parlamentului, iar efectele ei deja se resimt. Joi, la puţin timp după expirarea ultimatumului dat guvernării de troica A. Năstase - Renato Usatîi - I. Dodon, el a propus organizarea unui referendum pentru alegerea șefului statului în mod direct, de către popor.

Un fals gest de bună- credinţă

Iniţiativa lui Andrian Candu a fost deja catalogată de mass-media ca fiind o capcană întinsă tuturor celor care contestă Guvernul Filip. De bună seamă, oferta lui nu are nici în clin, nici în mânecă cu revendicările protestatarilor. Dar nici cu cele şapte condiţii impuse de Guvernul României pentru a debloca împrumutul promis Chişinăului.

Pe de altă parte, ideea referendumului îi prinde pe picior greşit şi pe liderii Platformei DA, şi pe cei ai opoziţiei filoruse. Şi nici nu-i de-a mirării. Ei toţi se pronunţă de mai mult timp pentru înlocuirea votării preşedintelui în Parlament prin sufragiul universal direct.

Mai mult decât atât. Acum o lună şi ceva, Platforma DA a demarat procedura de colectare a semnăturilor pentru organizarea unui referendum menit să valideze amendarea Constituţiei de aşa manieră, încât şeful statului să fie ales de către întreg poporul.

În aceste condiţii, propunerea preşedintelui Parlamentului, formal vorbind, pare un gest de bună-credinţă foarte dificil de respins. În aparenţă, guvernarea le dă o mână de ajutor protestatarilor. Îi scuteşte de efortul de a frământa noroiul drumurilor desfundate ale bietei noastre baştine pentru a colecta numărul necesar de semnături pentru desfăşurarea plebiscitului.

E la mintea oricui, însă, că referendumul nu face altceva decât să distragă atenţia de la adevăratele probleme. Alegerea preşedintelui de către popor nu combate corupţia la nivel înalt, nu pune capăt prădăciunilor de miliarde, nu contribuie la eradicarea sărăciei, nu eliberează statul din captivitate, nu garantează independenţa justiţiei.

Un os aruncat mulţimii

Liderii manifestaţiilor antiguvernamentale şi-au dat seama, bineînţeles, că au căzut într-o cursă şi au încercat să scape din prinsoare. Au reacţionat prompt, calificând oferta lui Candu drept „retorică politică” sau „demagogie”.

Dodon a declarat că lupta continuă, iar Renato Usatîi a chemat lumea la „mobilizare generală”. Numai că manevra puterii, oricât de mişelească ar părea, a lovit din plin ţinta ochită, diminuând simţitor elanul revoluţionar.

Până la urmă, s-au văzut siliţi să cedeze talibanii şi iacobinii din fruntea mitingurilor care îşi propuneau să meargă până-n pânzele albe pentru a obţine dizolvarea Legislativului şi convocarea alegerilor anticipate. Au lăsat-o mai moale şi au acceptat dialogul.

La domolirea spiritelor a contribuit, desigur, şi poziţia cumpătată a Bucureştiului, a tuturor aliaţilor occidentali care, mai întâi, au barat calea lui Plahotniuc spre jilţul de premier, iar mai apoi au îndemnat la concesii reciproce pentru a schimba lucrurile pe cale paşnică, nu prin bătălii de stradă. Trebuie să recunoaştem totuşi că puterea, aruncându-i mulţimii osul numit referendum, a deturnat energiile protestatare, canalizându-le pe un drum ce nu duce nicăieri.

Candu într-adevăr a întins o cursă. Numai că laţul din mâinile sale e fabricat din potcoavele de cai morţi după care au umblat şi liderii protestelor, dar şi partidele situate astăzi în opoziţie faţă de actuala putere (PLDM, PSRM).

Să schimbăm totul pentru ca nimic să nu se schimbe!

Destui politicieni din prima linie, precum se ştie, se bat orbeşte pentru revenirea la procedura alegerilor prezidenţiale directe. Indiferent de backgroundul politic, ei îşi promovează îndoielnicul lor obiectiv cu abnegaţia unei mori hodorogite.

Nimeni dintre partizanii alegerii şefului statului de întregul popor nu se oboseşte să cugete un pic măcar asupra faptului ce ar însemna această reinventare a regimului semi-prezidenţial. Dacă s-ar trudi să reflecteze niţel, ar vedea că Republica Moldova ar risca să facă un pas înapoi pe calea democratizării şi integrării europene.

Alegerea preşedintelui prin vot direct ar însemna abandonarea formei parlamentare de guvernământ, dominantă în UE, ceea ce ar echivala cu o anumită înăsprire a sistemului politic. Ar exista şi riscul creării unei situaţii de dualitate a puterii care generează instabilitate printr-un conflict major în vârful piramidei dintre preşedinte şi Guvern. Ne-am apropia de modelul rusesc şi ne-am îndepărta de cel european.

Votarea şefului statului de către popor pare să fie o schimbare de dragul schimbării. La mijloc e o idee pe cât de sterilă, pe atât de populistă pe care o vântură politicienii incapabili să ofere oamenilor un program de reforme europene autentice.

Zbaterea adepţilor alegerilor directe, dar şi a unor militanţi fără simţul măsurii ai protestelor îmi aminteşte de parodia reformelor din romanul „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Cel mai sugestiv moment al cărţii este acela în care unul din eroii ei rosteşte fraza: „Dacă vrem ca totul să rămână la fel, trebuie mai întâi ca totul să se schimbe!”.