Merita să fie plătit preţul de la 7 aprilie 2009?

Prezentul continuu

Întrebarea din titlu mi-a pus-o în seara zilei de 7 aprilie Viorel Pahomi, un moderator de la „Realitatea TV”. Dar aceeaşi interogaţie este în aceste zile pe buzele multora.

Amnezia

Dezamăgirile momentului îi obligă până şi pe unii dintre protestatarii de acum şase ani să regrete că au participat la manifestaţiile anticomuniste de la 7 aprilie 2009. L-am auzit ieri pe un regizor de teatru, pe care îl respect, dar şi pe mulţi alţii, susţinând că protestele nu ar fi avut rost, că totul a fost degeaba, iar actuala guvernare ar fi mai rea decât cea comunistă.

Cred că cei care pun problema astfel suferă de o gravă amnezie. Cu toate că îi înţeleg până la un punct, bănuiesc că ei nu mai ţin minte prăpastia ce se căsca în faţa Republicii Moldova la începutul anului 2009.

Au uitat că Voronin era foarte aproape să construiască un regim politic după modelul lui Putin, unde urma să existe o putere autentică şi o opoziţie de buzunar. Au uitat că sistemul oligarhic de astăzi a fost creat şi desăvârşit sub guvernarea PCRM. Au uitat că, după înţelegerile de la Barviha din martie 2009, preşedintele comunist pregătea legitimarea prezenţei militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova.

Preţul revoltei populare de la 7 aprilie 2009 merita să fie plătit? Mi se pare stranie o astfel de abordare.

E ca şi cum te-ai întreba dacă merita ca românii să protesteze împotriva comunismului în decembrie 1989 sau ulterior în Piaţa Universităţii, pentru că în locul lui Nicolae Ceauşescu au venit la putere criptocomuniştii lui Ion Iliescu. Este evident faptul că, dacă nu ar căzut comunismul totalitar şi dacă nu ar fi trecut prin purgatoriul guvernării feseniste, astăzi România nu era nici democratică, nici europeană şi nici euroatlantică.

Schimbarea

La fel stau lucrurile şi cu cel de-al doilea stat românesc. Dacă rămâneau comuniştii la putere, dacă nu se producea schimbarea în urma protestelor din 2009, la ora actuală Republica Moldova era un fel de Kîrgîzstan în mijlocul continentului european.

Este limpede că protestele din primăvara lui 2009 fuseseră deturnate de Moscova. Ambasadorul rus Cijov la Bruxelles a fost cel dintâi care, în după-amiaza zilei de 7 aprilie, spunea că arborarea drapelului tricolor pe palatul prezidenţial dovedeşte faptul că Bucureştiul ar fi organizat dezordinile din Chişinău.

Nu întâmplător România era demonizată la începutul anului 2009 în mass-media controlată de regimul Voronin. Se ridica o nouă cortină de fier la Prut.

Odată cu declanşarea unor represalii bestiale împotriva manifestanţilor de la 7 aprilie, s-a întâmplat un lucru nemaipomenit în Europa de după încheierea războiului rece: ambasadorul Bucureştiului la Chişinău fusese expulzat. Astfel de rupturi nu se produc din impuls. A fost un gest ostil, făcut cu premeditare, care anunţa o eră glaciară între Bucureşti şi Chişinău.

Lehamitea

7 aprilie 2009 e doar un episod în lunga şi istovitoarea luptă pentru descotorosirea noastră de vasalitatea rusească. A fost câştigată o bătălie, nu însă şi războiul.

Astăzi, Republica Moldova, de bine, de rău, este o ţară asociată cu UE, iar cetăţenii ei călătoresc liber în UE, fără vize. Şi în această situaţie mă întrebaţi dacă merita să ieşim în stradă la 7 aprilie?

Este adevărat că în cei şase ani adesea s-a bătut apa în piuă. Multe reforme s-au făcut de ochii lumii. Se încrâncenează să supravieţuiască un simulacru de putere judecătorească obedientă, care serveşte interesele cercurilor politice dominante. Corupţia atinge cote înspăimântătoare. Există o discrepanţă mare între ce ne-am dorit şi ce-am obţinut.

Însuşi faptul că multă lume îşi pune astfel de întrebări, că începe să nu vadă deosebirea dintre regimul comunist şi cel democratic, trebuie să dea de gândit partidelor care au venit la putere pe valul protestelor de la 7 aprilie. E un semn clar că deziluzia se lăţeşte în societatea noastră. Că lumii i se face lehamite de toate ezitările, şmecheriile şi bazaconiile puterii, care de foarte multe ori una spune şi alta fumează.

Totuşi, diferenţa dintre Republica Moldova anului 2009 şi Republica Moldova anului 2015 este ca cea între un grav bolnav care habar n-are că-i bolnav, fiind sortit astfel să moară în neştire, şi un suferind care îşi cunoaşte bine diagnosticul. Acestuia din urmă îi lipsesc deocamdată medicamentele necesare, dar şi un medic bun care să-l vindece. Conştient însă fiind de ce i se întâmplă, are şansa să scape teafăr.