Ispita anarhiei

Prezentul continuu

Liberalismul şi Uniunea Europeană sunt încolţite nu doar de putinism sau jihadism. Acestea sunt contestate şi de unde, probabil, se aşteptau mai puţin.

O stângă antisistem

Polemica din ultime zile dintre Vladimir Tismăneanu şi Vasile Ernu depăşeşte limitele unei dispute private. Controversa lor scoate în evidenţă frustrările unui curent stângist din mediile culturale româneşti de pe ambele maluri ale Prutului care pare să tânjească după socialismul paternalist de odinioară, repudiind cu înverşunare democraţia liberală şi valorile UE.

Totul a început de la un atac furibund al lui Vasile Ernu la adresa Monicăi Macovei pe site-ul CriticAtac. El îi incriminează violenţa programului electoral.

Potrivit autorului, ideile politice ale candidatului independent la Preşedinţia României se constituie într-un adevărat „pogrom împotriva săracilor”. Nici mai mult, nici mai puţin.

Contra acestui mod de abordare a protestat Vladimir Tismăneanu. Într-o replică lapidară, el vorbeşte de „ofensiva stângismului” şi îl acuză pe Ernu de utilizarea abuzivă a cuvântului „pogrom”.

Deşi exagerează niţel în interpretări de ordin lingvistic şi istoric, în esenţă Vladimir Tismăneanu are dreptate. Stânga autohtonă lunecă pe panta unei mişcări antisistem.

Cu fervoare proletară

Prezentate cu o fervoarea proletară, tezele dlui Ernu par nişte citate spicuite din „cursul scurt” de istorie a partidului bolşevic sau din articolele de altădată ale gazetei „Pravda” contra exploatatorilor capitalişti din „vestul sălbatic”. Programul Monicăi Macovei este catalogat ca fiind un „amestec de conservatorism feroce, cu neoliberalism & libertarianism cinic, presurat pe ici pe colo cu creştinism & naţionalism, totul ambalat în mantia justiţiarului fundamentalist”.

Privite din acest unghi, opiniile sale nu sunt nici originale, nici lămuritoare. Astfel de filipice nervoase pot fi citite încă pe lozincile şi pancartele purtate de 1 mai în diferite ţări de manifestanţii stângii.

Singurul lucru care impresionează este sinceritatea dezarmantă a autorului. Îl cred fără nicio rezervă când spune că „citind decalogul Monicăi Macovei”, care optează pentru „privatizare” şi „ bani mai mulţi la armată&structuri de forţă”, îl „apucă un sentiment de teamă şi cutremur”. Se vede că frica are ochi mari şi inimă albastră.

Contează însă nu atât pledoariile lozincarde din articolul dlui Ernu, cât nişte remarci mai puţin ostentative. Diavolul, precum se ştie, se ascunde în detalii. Acestea spun totul despre adevăratele idealuri ale autorului.

El se arată oripilat, de exemplu, de opiniile prezidenţiabilei Macovei, care afirmă în programul său electoral că „nu există prânz gratis”. Sau că „ajutoarele unora sunt plătite prin munca altora”.

Macovei spune în fond nişte adevăruri economice arhicunoscute. Orice muncă social-utilă are o valoare, iar produsul ei – un preţ de cost. Aceste lucruri însă îl contrariază pe Vasile Ernu.

Se vede că lui îi este mult mai pe plac poziţia anarhistului Piotr Kropotkin, care susţinea că problema adevărată a statului este consumul, nu producţia. Când îi impută Monicăi Macovei că ar fi un „europarlamentar plătit regeste din bani publici”, Vasile Ernu nu face decât s-o atace de pe poziţii anarhiste.

Visează moartea statului

Care-i de fapt problema? În toată lumea, deputaţii şi miniştrii sunt remuneraţi din banii publici. E o uzanţă a democraţiei reprezentative.

Ce îl nemulţumeşte pe Vasile Ernu? Vrea el o ţară fără legislatori şi fără Guvern? Fără salariaţi şi fără bani?

Vrea ca totul să fie gratis? Îşi doreşte moartea statului român şi a statului în general?

Dacă este aşa, s-o spună fără a se ascunde după deget. Pentru că lucrurile în privinţa curentului pe care îl reprezintă sunt deja clare. Stânga radicală românească degenerează în anarho-comunism.

P.S. O precizare pentru cei care ar fi înclinaţi să-mi reproşeze că am scris un articol electoral. În alegerile prezidenţiale din România NU votez cu Monica Macovei.