Gaburici, cu scheletul din dulap la vedere

Prezentul continuu

Din păcate, cele mai frumoase lucruri din politica autohtonă se dovedesc a fi până la urmă nişte farse ordinare. Aşa-zisul ultimatum al prim-ministrului, demn în aparenţă de anvergura unui Robin Hood al zilelor noastre, s-a dovedit a fi un foc în paie ude.

Falsul Harap-Alb

În alte condiţii, gestul lui Chiril Gaburici ar fi creat, de bună seamă, un şoc pozitiv. Şeful Guvernului a declarat sâmbătă, într-o postare de pe reţelele de socializare, că demisionează dacă nu sunt destituiţi procurorul general, precum şi conducerea BNM şi CNPF.

Era şi timpul, de altfel, ca cineva sus să intervină. Să pună piciorul în prag şi să le ceară socoteală demnitarilor care aveau datoria să se opună marelui jaf din bănci.

De aceea, aştept cu pacienţă de ceva vreme să se pronunţe preşedintele republicii. Sau conducerea Parlamentului. Degeaba.

Toată lumea la vârf ia apă în gură când vine vorba de tâlhăria secolului despre care scrie cu o vădită consternare până şi cotidianul american „New York Times”, publicaţie care a văzut multe jafuri şi destui gangsteri de calibru. L-a intervievat, de exemplu, în închisoare pe Sutton, unul dintre cei mai mari spărgători de bănci din istoria Americii. Jefuia înarmat cu o mitralieră Thomson, dar n-a rănit şi n-a ucis pe nimeni, deoarece nu a tras niciodată vreun foc de armă.

Totuşi, ceea s-a întâmplat în Republica Moldova le întrece pe toate. Una e să furi în cea mai bogată ţară de pe mapamond şi cu totul altceva e să şterpeleşti miliarde în cea mai săracă. Asta e ca şi cum ai prăda un orfelinat sau un azil de bătrâni.

O faptă mai mizerabilă decât aceasta nici că se poate. Sentimentul de revoltă faţă de cei care au jefuit nu speculanţii îmbuibaţi de pe Wall-Street, ci economiile greu agonisite ale celor mulţi şi obidiţi dintr-un stat prăpădit atinge plafonul maxim.

Şi iată că, în aceste împrejurări, premierul iese la rampă şi pune degetul pe rană. Aidoma lui Harap-Alb din povestea lui Creangă care îşi face apariţia exact când este nevoie de el.

Numai că Gaburici a făcut această piruetă spectaculoasă în momentul în care imaginea sa fusese atât de puternic boţită încât alura de Robin Hood pe care încearcă să şi-o construiască n-are cum să fie percepută altfel decât drept o parodie de doi bani. El a pornit la luptă având nişte schelete în dulap tocmai date la iveală de o anchetă a Ministerului de Interne care îl acuză de falsificarea actelor de studii.

Un număr de cabaret

În plus, modul în care s-a pus în mişcare trădează nişte simptome ale unor îndoielnice calităţi profesionale şi omeneşti. Chiril Gaburici a evitat să folosească căile oficiale pe care le are la îndemână un prim-ministru pentru a-şi formula poziţia. Putea s-o facă într-o şedinţă de Guvern sau la o conferinţă de presă. Aşa însă, postând ultimatumul său pe reţelele de socializare, a transformat totul într-un număr de cabaret.

Revendicările lui Gaburici sunt o hachiţă. O toană populistă. Premierul nu are atribuţii constituţionale pentru a impune destituiri în justiţie sau în domeniul financiar. Guvernul ar urma să fie preocupat de reformarea sistemului bancar pentru a-l consolida şi a elimina vulnerabilităţile care pot conduce la noi escrocherii.

Ca să nu mai spun că Gaburici nu şi-a informat nici colegii din cabinet, nici pe cei din partidele de guvernământ despre planurile sale. Colac peste pupăză, se căzneşte să inducă ideea cum că urmărirea sa penală ar fi o reacţie a Procuraturii Generale la gestul curajos pe care l-a făcut el pe reţelele de socializare.

În realitate, falsul din actele lui de studii era de mai mult timp un secret al lui Polichinele. E la mintea oricui că Gaburici a făcut nişte declaraţii zgomotoase tocmai pentru a distrage atenţia de la faptul că este urmărit penal.

Toate acestea transformă un caz dramatic într-o bufonerie. Într-o şmechereală de PR.

Nu poţi să faci pe mironosiţa, dacă ai născut copii din flori şi i-ai abandonat pe drumuri. În condiţiile în care eşti acuzat de fals şi uz de fals, a ameninţa cu demisia din jilţul de prim-ministru e ca şi cum o cocotă de lux, diagnosticată cu sifilis, ar şantaja clienţii cu retragerea din bordel.