Farmecul ascuns al lacrimilor de deputat

Prezentul continuu

Luni, 28 iulie, profitând de faptul că în Fâşia Gaza e armistiţiu umanitar, iar în Ucraina teroriştii nu izbutiseră să comită vreo bazaconie mai răsunătoare, cap de afiş în spaţiul informaţional autohton s-a impus, neîndoielnic, deputatul Veaceslav Ioniţă. Conferinţa lui de presă, trebuie să recunoaştem franc, a făcut deliciul presei.

Ochi pentru ochi

Sosit în faţa jurnaliştilor direct de pe plajă, preşedintelui Comisiei economie, buget și finanțe i-a reuşit un veritabil show mediatic. Singur şi neasistat de nimeni, el a etalat calităţile a trei politicieni mari deodată: Hosni Mubarak, Silvio Berlusconi şi Vladimir Jirinovski.

A plâns ca și cel dintâi. Şi-a destăinuit sentimentele faţă de femeia iubită ca și cel de-al doilea. A tunat, a fulgerat şi a amuzat ca și cel de-al treilea.

Acest act spectacular, mai rar întâlnit prin părţile noastre, n-avea cum să nu frapeze publicul. Unde mai pui că mesajul său a fost pe cât de cognitiv, pe atât şi de sentimental.

Chiar dacă îl podideau lacrimile, am înţeles, totuşi, din explicaţiile sale, că partidul care l-a promovat în Parlament i-ar fi stricat vacanţa. I-a zădărnicit eforturile întârziate de a se afirma drept un soţ romantic. De a culege roadele buchetului de flori pe care i l-a dăruit nevestei.

Supărat foc, reacţia deputatului fusese pe măsură. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. A răspuns simetric, aruncând pisica în curtea puterii.

A trecut pe roşu

Ioniţă i-a mâhnit, desigur, pe colegii săi de partid şi de coaliţie înainte ca aceştia să intre într-un concediu regulamentar. A blamat angajarea răspunderii Guvernului, susţinând cum că aceasta ar ascunde o „schemă frauduloasă de escrocherie a bugetului de stat cu sute de milioane de lei”.

Cum înşelăciunea, parvenirea şi corupţia ne omoară la tot pasul, s-a agitat şi subsemnatul la auzul acestor vorbe ale înaltului legislator. S-ar putea să fie la mijloc o rafală, un schimb de focuri dintr-un război oligarhic, după cum presupune ex-premierul Ion Sturza, de ce nu?

Numai că ceva nu se lega în discursul legiuitorului rebel. Mintea i se învârtea precum un girofar pe o maşină de mare demnitar şi de aceea adesea trecea pe roşu.

S-a contrazis, şi-a dat cu stângul în dreptul, ca până la urmă să calce tare prin gropi. Drept rezultat, speech-ul său, în loc să fie lămuritor, a ridicat câteva întrebări nedumerite.

Câteva nedumeriri

Iată doar câteva dintre cele mai politicoase, delicate şi mai puţin chiţibuşare.

Prima. Dacă ştia că există un mecanism de delapidare a banilor publici de la buget prin legile ce urmau să fie adoptate, de ce proiectele aveau rapoarte favorabile, pe care el le-a semnat ca să plece cu inima împăcată în vacanţă?

A doua. Dacă situaţia e atât de gravă, după cum ne-o prezintă, de ce n-a sunat alarma în cursul sesiunii, mult înainte de intrarea deputaţilor în concediu?

A treia. Dacă descoperirea „schemelor” ascunse în cele 11 legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea reclamă, după cum susţine el, timp mult şi muncă intelectuală asiduă, cum oare a reuşit el să le identifice cu o uşurinţă uimitoare practic peste noapte după ce s-a întors odihnit din scurtul său sejur?

A patra. De ce, aruncând acuzaţia că prin asumarea răspunderii, Guvernul „va înviora firmele fantomă care vor deposeda sume enorme de la bugetul de stat”, nu a prezentat nicio probă mai de Doamne ajută?

A cincea. Cum proiectele adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului au fost elaborate în strânsă colaborare cu instituţiile financiare internaţionale, ce să înţelegem din spusele lui Ioniţă? Că UE, FMI, Banca Mondială ş.a. au sprijinit strecurarea unor scheme de sustragere a banilor publici?

Şi în fine, a şasea. Dacă pachetul de legi cuprinde atâtea prevederi suspecte, de ce opoziţia n-a profitat de acest fapt? De ce nicio fracţiune parlamentară nu a depus vreo moţiune de cenzură după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea? PCRM, de exemplu, ar fi avut de câştigat enorm, dacă folosea tribuna Parlamentului pentru a face mare tămbălău electoral, mânjind actuala guvernare.

Un background

Şi ar mai fi, de fapt, o întrebare. Una de background, care nu este legată nemijlocit de acest caz, dar se referă la reputaţia dlui Veaceslav Ioniţă. La biografia lui de deputat şi preşedinte de comisie.

El nu este la primul scandal. Cum a reuşit oare performanţa de a pune într-o situaţie delicată nu doar Guvernul Leancă, ci şi Guvernul Filat, dar şi pe fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu?

În anul 2010, un amendament la legea cu privire la cazinouri, care prevedea ca taxa pentru o masă de joc să fie de 180 de mii de lei pentru un an, în loc de 360 de mii de lei, respins de Legislativ, a fost promulgat de şeful statului. În consecinţă, bugetul a fost prejudiciat cu aproape 5,6 milioane de lei.

Eroarea fusese descoperită de Executiv, care a contestat actul la Curtea Constituţională. Mihai Ghimpu l-a acuzat pe Ioniţă că ar fi trunchiat legea deja aprobată pentru a reduce taxa. Ca rezultat, documentul cu pricina a fost întors în Parlament şi supus din nou votului.

Îl cunosc pe Ioniţă încă din acele vremuri când era doar un bun profesor de economie şi nu avea încă o imagine publică pronunţată. Până în 2009, fusese adesea invitatul subsemnatului la emisiunile de la Radio „Vocea Basarabiei”, una dintre puţinele instituţii din audiovizual care sub comunişti oferea tribună opoziţiei.

Datorită mass-media şi-a făcut un nume de critic al guvernării PCRM. Aşa a ajuns pe listele PLDM în campania electorală şi a devenit deputat.

Presa într-un fel l-a propulsat pe culmile politice. Tocmai de aceea, îi datorează cel puţin respect. Nu braşoave şi comentarii hilare.

Pentru că felul său de a fi şi de a spune la conferinţa de presă a fost descalificant. Denotă suficienţă şi o tentativă şcolărească de a se dezvinovăţi, împroşcând colegii de clasă cu cerneala din călimară.