Europa a învins Rusia
3663
Prezentul continuu
Citeşti ce scrie mass-media de peste hotare despre alegerile locale de la noi şi te cruceşti. Dacă e să-i dăm crezare, ruşii ne-au cotropit electoral.
Nu-i dracul chiar aşa de negru cum pare
Parcă fermecaţi de privirea unui şarpe veninos, observatorii străini, dar şi cei din dreapta Prutului, anunţă cu vocea gâtuită calamitatea politică, abătută peste Republica Moldova. Fără să-şi dezlipească ochii îngroziţi de la Renato Usatîi sau Ilan Shor, se vaietă că ruşii şi mafioţii de cea mai joasă speţă ar fi cucerit marile oraşe şi sunt pe cale să subjuge şi capitala în cel de-al doilea tur de scrutin.
Cât priveşte provincia, aceasta este privită drept un pământ demult pierdut. Drept o victimă mai veche a strategilor Moscovei care, în urma ultimelor alegeri locale, ar fi anexat-o politic după calapodul nefericitei peninsule Crimeea.
Pisica opărită fuge şi de apă rece. Prognozele sumbre din ajunul alegerilor au debusolat, pesemne, multe condeie.
Nu-i dracul însă chiar aşa de negru cum pare. Mai trebuie aşteptate şi rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin, desigur, ca să avem tabloul complet al alegerilor. De pe acum, totuşi, se pot trage nişte concluzii.
Totuşi, UE
Prima. Scorul electoral al meciului dreapta-stânga a rămas în linii mari cel din alegerile parlamentare: aproximativ 55 - 45 în favoarea proeuropenilor.
A doua. Chiar dacă a pierdut teren în Chişinău, câştigătorul alegerilor locale la nivel naţional este PLDM care va avea cei mai mulţi consilieri raionali.
A treia. Provincia este dominată clar de partidele de guvernământ, la care se adaugă PL. Acestea au învins în 24 din cele 32 de raioane.
A patra. Rezultatul PSRM pe plan naţional este mai slab decât în alegerile parlamentare.
A cincea. Reintrarea în circuitul electoral a „Partidului Nostru” a fragmentat stânga până la refuz, reducându-i forţa şi diluându-i identitatea.
A şasea. La Chişinău au învins partidele proeuropene care pot forma o majoritate în Consiliul Municipal.
A şaptea. Partidul Comuniştilor, din colosul robust de altădată, s-a transformat într-un liliputan epuizat şi fără vlagă.
A opta. La Bălţi nu s-a întâmplat nimic deosebit. Un pretins comunist prorus a fost înlocuit cu un afacerist pretins prorus. Atât.
A noua. La Orhei, victoria lui Ilan Shor, chit că regretabilă, este, totuşi, explicabilă. El este sponsorul echipei de fotbal „Milsami” care a câştigat anul acesta titlul de campioană a Moldovei. Ca să nu mai spun că tatăl său, Miron, a trăit o vreme în acest oraş.
Peste aşteptări
Mai rămâne încă să se deruleze episodul central al alegerilor locale: bătălia finală pentru Primăria Chişinăului. Totuşi, pentru moment, situaţia e pasabilă.
Putem spune chiar că rezultatul este peste aşteptări. În ciuda deziluziilor din ultimele luni, alegătorii dreptei s-au menţinut pe poziţii.
Deşi scrutinul se constituie într-un semnal de alarmă pentru cele două partide de guvernământ, care s-au prăbuşit în capitală, opţiunea europeană a rămas neclintită. UE a câştigat clar în faţa Rusiei în ultima partidă electorală din Republica Moldova.
30.09.2016
10:00
5671
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5450
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5861
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4876
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5421
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4957
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6389
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16256
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
5039
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6177
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4750
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5480
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
13.06.2026
13:24
443
Răsturnare de situație! Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
360
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
703
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
644
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
622
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
958
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
786
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
787
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
833
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
832
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
1306
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
1373
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
1419
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1340
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1309
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1338
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1171
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
941
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
919
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
950
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
862
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
893
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
910
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
924
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
1033
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
Horoscopul zilei 13.06.2026
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














