Drăguţanu sub ghilotina Lăpuşneanului

Prezentul continuu

Retragerea din funcţie a guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, deşi era demult aşteptată, a căzut ca un trăsnet, stârnind panică. Au urmat reacţii vehemente care au alimentat imediat teorii ale conspiraţiei.

O demisie tardivă

Tonul l-a dat chiar demisionarul. A acuzat „presiunile politice”, dar şi „atacurile la adresa BNM care vin din toate părţile”.

Pe de altă parte, fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă, întrezăreşte o diversiune îndărătul gestului făcut de Drăguţanu care se retrage în ajunul sosirii la Chişinău a delegaţiei FMI. E o coincidenţă suspectă, consideră el. Acest fapt, în opinia sa, poate amâna negocierile cu FMI chiar în momentul în care Republica Moldova are nevoie de bani ca de aer.

În acelaşi timp, şi premierului Valeriu Streleţ i se pare că demisia şefului Băncii Centrale ridică nişte semne de întrebare. Potrivit lui, în situaţia creată există riscul să fie afectate negocierile cu „Kroll” în vederea demarării celei de-a doua faze a investigării furtului din bănci.

Cred că lucrurile stau exact invers. Demisia guvernatorului BNM a întârziat cel puţin cu 10 luni. Drăguţanu urma, în mod normal, să plece încă în noiembrie-decembrie 2014. Îndată după „jaful secolului”.

O mână spală pe alta

Rămânerea în funcţii a persoanelor sus-puse care nu şi-au făcut datoria, deşi aveau obligaţia să intervină prompt anul trecut pentru a opri devalizarea băncilor, n-a făcut altceva decât să prelungească agonia Republicii Moldova. Relaţiile cu FMI s-au întrerupt tocmai în momentul în care marea finanţă internaţională a constatat că la Chişinău nu se iau măsuri pentru a preveni o nouă prădăciune.

Mai mult. Se vedea de la o poştă că se încearcă a scoate basma curată demnitarii care au facilitat hoţia. Încăpăţânarea cu care erau menţinuţi în jilţuri guvernatorul BNM sau procurorul general, dar şi refuzul de a lichida cele trei bănci contaminate cu active toxice în urma jafului, au trezit suspiciuni la partenerii noştri de dezvoltare.

S-a creat impresia că în vârful piramidei din Republica Moldova s-a instalat o gaşcă, unde o mână o spală pe alta. Menţinerea lui Drăguţanu şi compania în posturi era privită din afară ca un atentat la siguranţa naţională şi la cursul european al statului.

Iar ca poziţia cancelariilor occidentale să nu lase loc de interpretări, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, a publicat un articol în prestigiosul „New York Times”, intitulat „Aduceți Moldova înapoi de pe marginea prăpastiei”, în care a cerut negru pe alb ca vinovaţii pentru furtul miliardului să fie arestaţi şi deferiţi justiţiei. Mesaje similare au transmis şi alţi importanţi oficiali europeni sau americani care au vizitat în ultimul timp Republica Moldova.

Capetele moţocilor

De altfel, şi Alex Kremer, managerul de ţară al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, comentând demisia lui Dorin Drăguţanu, n-a spus că acest fapt ar pune în dificultate negocierile cu FMI. Din contra. El a lăsat să se întrevadă că finanţarea externă ar putea fi reluată. Pentru asta urmează să fie întrunite câteva condiţii.

Prima. BEM, Banca Sociala şi Unibank sa rămână fără licenţă.

A doua. Guvernul să adopte măsuri efective de securizare a sistemului bancar.

Şi a treia. Să fie semnat un acord cu FMI.

Astfel, nu demisia guvernatorului BNM Dorin Drăguţanu riscă să se constituie într-o piedică în calea reluării finanţării externe, ci tocmai păstrarea lui în funcţie. În treacăt fie spus, în 2009, Republica Moldova a restabilit, după o pauză de câţiva ani, relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional când Banca Centrală nu avea şef. Vechiul guvernator, Leonid Talmaci, era dat afară, iar altul în locul lui încă nu fusese desemnat.

Retragerea lui Drăguţanu e un semn că presiunea pusă pe clica oligarhică dă roade. A căzut primul cap din tagma moţocilor de la Chişinău. Ghilotina Lăpuşneanului nu are cum să se oprească însă aici. Va mai tăia şi alte capete numai ca să păstreze pârghiile ascunse, dar reale ale puterii.

De aceea nu trebuie să ne înşelăm cu nişte cedări de suprafaţă. Nu doar mulţimea din piaţă, ci şi aliaţii noştri occidentali aşteaptă să se facă în sfârşit curăţenie generală prin casa noastră comună. Iar asta înseamnă să se pună în ordine legislaţia şi instituţiile statului, să se confere independenţă justiţiei, să fie trase la răspundere persoanele vinovate pentru jefuirea patrimoniului naţional.