Despre iluzia muncii de lămurire

Prezentul continuu

Mă bufneşte râsu' plânsu', vorba lui Nichita Stănescu, când aud din gura cuiva de la noi sau din Occident îndemnul de a-l calma pe Putin în legătură cu europenizarea Ucrainei, Georgiei sau Republicii Moldova. Trebuie să-i explicăm, zic ei, că asocierea la UE a celor trei republici ex-sovietice nu va dăuna Rusiei.

Nu-i idiot ca să nu înţeleagă

Nu doar politicienii de la Chişinău cred în munca de lămurire cu ruşii. Şi prestigioasa publicaţie britanică „Financial Times” scrie în numărul de luni că ar trebui să-l convingem pe liderul de la Kremlin că semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE nu ameninţă Moscova sub nicio formă.

Toţi cei tentaţi să-l dumerească pe Putin, să-i demonstreze că apropierea de Uniunea Europeană nu-i în detrimentul Rusiei, îl consideră, probabil, un idiot. În cel mai bun caz, îi subestimează facultăţile mintale.

Este preşedintele rus un prost? Voi chiar credeţi că el nu pricepe cum stau lucrurile? Că nu înţelege că asocierea Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova cu UE nu va avea efecte economice negative asupra ţării sale?

Că Putin se comportă precum Hitler, este adevărat. Există similitudini uluitoare între anexarea Crimeii în 2014 şi alipirea Sudeţilor în 1938. Între propaganda rusă şi cea nazistă. Acest lucru l-au remarcat deja mai mulţi politicieni occidentali, de la preşedintele Lituaniei până la prinţul moştenitor al Regatului Unit.

Dar tot atât de adevărat este faptul că, oricât de impulsiv ar fi, preşedintele rus nu-i totuşi un cretin paranoic, după cum încearcă să ni-l prezinte unii. Şi nici un tontălău care ştie doar să-şi umfle muşchii şi să pozeze topless.

Din contra. Putin e un personaj destul de ager, de vreme ce, în numai trei ani de zile, a avut dexteritatea ca de la starea de şomer, în care s-a pomenit în 1996, după înfrângerea lui A. Sobceak în alegerile pentru primăria de la Sankt Petersburg, să ajungă în fotoliul de şef al statului în 1999.

Mitul civilizaţiei ruse

Lavrov şi Glaziev, şantajându-ne, invocă pericolul pe care l-ar comporta avalanşa de mărfuri ieftine din Europa care ar risca să invadeze, chipurile, Rusia prin noile state asociate la UE. Ei spun asta nu pentru că ar fi prost informaţi. Sau că le-ar lipsi o expertiză competentă, un dialog lămuritor cu preşedintele Poroşenko, cu premierii Leancă şi Garibaşvili.

Atitudinea negativă a Rusiei faţă de asocierea la UE a fostelor republici sovietice izvorăşte din antioccidentalismul şi antiamericanismul politicii oficiale a Kremlinului. Iar ostilitatea faţă de Europa şi SUA nu-i o chestiune conjuncturală, dictată doar de unele interese politice sau economice de moment.

Unul dintre cei mai profunzi cugetători ai contemporaneităţii, notoriul diplomat american Zbigniev Brzezinski, explică într-o prelegere, ţinută la 16 iunie, la Wilson Center, şi publicată în revista „The American Interest”, adevăratele motive ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei, dar şi ale lucrăturii Moscovei împotriva Republicii Moldova şi Georgiei.

Cauza stă în frustrările unei părţi considerabile a societăţii ruse, în complexele personale ale lui Putin, generate de prăbuşirea URSS, pe care el a catalogat-o ca fiind cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului. Toate acestea au scos la suprafaţă un soi de şovinism brutal şi scârbos care, coroborat cu vechile ticuri imperiale, s-a constituit într-un nou mit politic despre rolul special al Rusiei în lume.

Această filosofie, cu aere mesianice, se bazează, potrivit lui Brzezinski, pe patru concepte.

Primul ar fi cel al „poporului rus divizat” în urma desprinderii republicilor naţionale de fosta metropolă.

Al doilea se centrează pe ideea „apărării ruşilor, oriunde s-ar afla ei”.

Al treilea pretinde existenţa „lumii ruse” în tot spaţiul ex-sovietic, ceea ce ar justifica încorporarea acestuia în sfera de influenţă a Moscovei.

Al patrulea caută să fundamenteze faptul că naţiunea rusă ar fi o civilizaţie distinctă care nu face parte nici din civilizaţia occidentală, bazată pe supremaţia drepturilor omului, nici din cea chineză şi nici din cea musulmană.

Luate laolaltă, aceste concepte creează o doctrină revanşardă, antiamericană, antiliberală şi antidemocratică. Astfel, conchide Brzezinski, criza ucraineană nu este doar consecinţa Euro-Maidanului sau a înlăturării lui Ianukovici de la putere. Ultimele acţiuni ale lui Putin sunt alimentate de noul mit imperialist cu tentaţii expansioniste în care el crede, se pare, cu tărie.

Ruso-nazismul

Deloc întâmplător, scrie Brzezinski, preşedintele rus s-a supărat nu atât pe sancţiunile occidentale, cât pe Barack Obama care a declarat că Rusia e doar o putere regională cu ambiţii globale. Celui care pretinde că ţara lui este mai mult decât un stat, deoarece reprezintă o cogeamite civilizaţie, diferită de tot restul lumii, îi va fi greu, dacă nu imposibil, să suporte părerile lipsite de condescendenţă ale preşedintelui american.

În persoana lui Putin, spune Brzezinski, Occidentul se va confrunta cu o problemă mult mai serioasă decât Ucraina. Filosofia Kremlinului, pe care eu unul aş defini-o drept ruso-nazism, ca o variantă a islamo-fascismului, după cum o califică autorul francez Bernard-Henri Levy, îşi pune amprenta pe politica eternă a ţării.

Aşa fiind, acţiunile lui Putin au o puternică motivaţie ideologică. Ruso-nazismul, format încă în sânul KGB-ului sovietic, este invincibil atât timp cât rămâne o doctrină dominată. Aceasta poate fi demolată doar în urma dispariţiei regimului politic care o îmbrăţişează.

Brzezinski nu ştie când se va întâmpla asta. Ceea ce se ştie cu certitudine este faptul că toată lumea e datoare să se împotrivească. Să lupte cu o putere revanşardă care atentează la ordinea mondială.

De aceea, consideră el, Ucraina trebuie ajutată să se apere. Kievului urmează să i se livreze atâta armament cât va fi nevoie pentru a descuraja planurile intervenţioniste ale Moscovei. În cazul intrării trupelor regulate ale Rusiei, Ucraina va beneficia de tehnică de luptă pentru gherila urbană.

De un anumit sprijin se bucură deja Georgia şi Moldova, constată, Brzezinski, sugerând că cele două state ar urma să rămână sub umbrela euroatlantică atât timp cât va dura noul război rece cu Rusia, război care uneori, după cum arată situaţia Ucrainei, devine fierbinte.

Chişinăul şi Tbilisi se confruntă nu cu o Moscovă oarbă care trebuie lămurită, ci cu o forţă îndoctrinată care se visează imperiu renăscut. Acest lucru trebuie să-l aibă în vedere negociatorii noştri când dialoghează cu Medvedev, Rogozin, Lavrov et comp.

„Scopul lui Putin este Kievul și toată Ucraina, scria recent Andrei Illarionov, fostul consilier al preşedintelui rus. El vrea să creeze un coridor terestru din Crimeea în Transnistria, de mult timp condusă de foștii ofițeri KGB și, respectiv, FSB. Acest coridor este conceput pentru a tăia Ucraina de Marea Neagră”.

Clar, nu? Putin n-are cum fi îmblânzit nici cu vorbe împăciuitoare, nici cu vin bun de la Mileştii Mici. Poate Şaherezada să-i povestească 1001 de nopţi Acordul de Asociere cu UE, că tot degeaba.

Putin poate fi doar înfrânt, după cum dă de înţeles Zbigniew Brzezinski. Nu noi, aici la Chişinău, suntem chemaţi, bineînţeles, să-l învingem.

Menirea noastră e să ştim exact cu cine avem de-a face la Moscova. Şi să fim de partea dreaptă a istoriei, pentru că Rusia se află de partea ei rea, spunea Barack Obama nu cu mult înainte, de altfel, de sosirea lui Vlad Filat în SUA.