Cum Partidul Democrat caută să-l bată pe Gofman cu arma lui
4541
Prezentul continuu
Replica puterii de la Chişinău la şederea lui Mihail Gofman în SUA nu s-a lăsat mult aşteptată. Nitam-nisam, printr-un comunicat de presă, Partidul Democrat anunţă că a angajat compania americană de consultanţă Podesta Group să-i reprezinte interesele în Congresul Statelor Unite şi în cercurile guvernamentale de peste Ocean.
Cu aceeaşi monedă
La mai puţin de 24 de ore după ce fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA a apărut la Washington în compania unor avocaţi americani, PDM informează opinia publică că va avea lobbyşti influenţi în SUA. Acest fapt nu are cum fi întâmplător.
Lui M. Gofman i se răspunde cu aceeaşi monedă. Semnificaţia gestului făcut de Partidul Democrat este dublă.
Pe de o parte, PDM sugerează că are peste Ocean un spate mai tare decât M. Gofman. Că îşi poate bate inamicul, care se foloseşte de serviciile unei companii americane, Frontier Solution, chiar cu arma lui.
Pe de altă parte, dezvăluindu-şi relaţia comercială cu o organizaţie nonguvernamentală americană, Partidul Democrat profanează voit demersul lui M. Gofman. Se dă de înţeles că acesta plăteşte pentru a se promova în SUA. Că recurge, ca şi PDM, la servicii prestate contra-cost tot de o organizaţie nonguvernamentală, nu de o autoritate oficială.
Manevre de învăluire
Astfel, înclin să-i dau dreptate până la un punct lui Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, care spunea marţi că la mijloc e o confruntare acerbă a clanurilor. Un război total care pe care.
Privite din acest unghi, plecarea grabnică a lui Gofman în SUA şi conferenţa sa de presă de la Washington aduc mai curând a manevre de învăluire decât a mărturisire a păcatelor. Dezvăluirile sale nu par să fie nişte puseuri de sinceritate.
Unde mai pui că unele dintre declaraţiile lui sunt vădit demagogice. De exemplu, propunerea sa de a impozita cu 7% fluxurile financiare internaţionale ce tranzitează sistemul bancar naţional.
Astfel de taxe nu există nicăieri în lume. Ar fi absurd, comentează fostul ministru al Finanţelor V. Negruţă, ca „o ţară să impoziteze fluxuri de provenienţă dubioasă. Asta ar însemna că statul devine complice şi legalizează într-un fel fluxurile de bani dubioşi”.
Oricum ai suci-o, asistăm la o încleştare pe viaţă şi pe moarte a clicilor de parveniţi. Loviturile reciproce, pe care şi le aplică acestea prin mass-media, nu-s decât nişte tentative de deturnare a unor informaţii mai mult sau mai puţin veridice în favoarea unei anumite grupări oligarhice.
S-a deschis cutia Pandorei
E la mintea oricui că Mihail Gofman, un personaj controversat, de altfel, a rupt tăcerea nu de flori de cuc. Şi nu din altruism.
Pe cont propriu sau nu, el a început să vorbească în urma arestării lui Şor. Punerea acestuia din urmă sub pază a deschis cutia Pandorei. Toate nelegiuirile legate de furtul miliardului riscă acum să iasă la vedere.
Iată de ce închiderea primarului Orheiului s-a constituit într-un semnal pentru toţi cei implicaţi în tâlhărie că dosarul devalizării băncilor nu va fi îngropat prin condamnarea lui Filat. Că ancheta va continua şi vor urma noi procese.
Or, Gofman şi Sergiu Sagaidac, fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor de la Banca Socială, au ieşit la rampă nu doar pentru a se proteja, ci şi pentru a şantaja. Ei lasă să se întrevadă că, dacă vor fi traşi la răspundere, se va declanşa o mare furtună în urma căreia vor avea de suferit şi cei care au permis arestarea lui Şor.
Şi dacă a demarat o investigaţie americană?
Şi încă un amănunt peste care nu trebuie să trecem. Într-o scrisoare adresată procurorului general Eduard Harunjen și procurorului Adriana Bețișor, compania Frontier Solution anunţă că „domnul Gofman se află la Washington, unde se întâlnește cu funcționari publici cu privire la subiecte oficiale”.
Nu cred că un ONG din SUA, oricât de insignifiant ar fi, minte într-un document trimis unei autorităţi juridice. Dacă Frontier Solution afirmă că M. Gofman s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Guvernului american, nu avem niciun motiv să n-o credem pe cuvânt.
De unde şi concluzia că fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA nu-i exclus să fi ajuns în vizorul autorităţilor americane. Se pare că justiţia Statelor Unite anchetează discret devalizarea băncilor din Republica Moldova.
Dacă această supoziţie este adevărată, în ciuda multiplelor schelete din dulapul său, Gofman va fi folosit de americani pentru a investiga furtul miliardului. Asta însă nu-l va absolvi de răspundere în cazul în care va fi găsit şi el vinovat.
Ex-premierul ucrainean Pavlo Lozarenko, bunăoară, s-a pus acum zece ani la dispoziţia procurorilor americani care anchetau delapidarea a circa 200 de milioane de dolari. Cu toate acestea, el a fost condamnat în SUA pentru spălare de bani şi însuşire frauduloasă de fonduri publice.
Ceva îmi spune că, odată cu arestarea lui Şor, s-au rupt zăgazurile. Va ploua cu noi dezvăluiri.
30.09.2016
10:00
5551
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5334
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5744
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4736
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5303
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4840
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6262
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16128
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4884
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6073
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4625
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5344
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
271
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
276
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
260
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
315
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
344
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
383
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
388
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
412
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
376
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
395
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
553
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
437
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
692
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
620
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
859
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1220
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1192
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
717
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
1400
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
773
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
892
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
688
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
890
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
866
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
754
Horoscopul zilei 18.01.2026
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














