12:36:11 18.05.2024
Stiri

OFICIAL // Lista băncilor care au participat la spălarea de bani prin R. Moldova

Economie 16.11.2015 11:32 Vizualizări4270 Autor: Stela Mihailovici
OFICIAL // Lista băncilor care au participat la spălarea de bani prin R. Moldova


Ministerul de Interne din Federația Rusă a făcut publică lista celor 19 instituții bancare care ar fi fost implicate într-o schemă de spălare de bani prin R. Moldova, prejudiciile ridicându-se la 700 de miliarde de ruble. Multe dintre ele au rămas fără licențe de activitate.

Printre băncile implicate se numără: „Russkii Credit”, „Transportnîi”, „Zapadnîi”, „Mast-bank”, „Antalbank”, „Russkii zemelinîi bank”, „Taurus”, „Evropeiskii expres”, „Rubliovskii”, „Interakapitalbank” – toate fiind în prezent fără licențe.

În listă mai sunt: „Mosoblbank”, „Sovetskii”, „Baltika”, „Okskii”, „Strateghia”, „Morskoi bank”, „Smart-bank”, „Kreditinvest” și „Tempbank”.

Potrivit portalului de știri RBK.ru, din „Mosoblbank” au fost scoase, în perioada 2011-2014, peste 76 de miliarde de ruble. În prezent, fostul vicepreședinte al Consiliului de administrație al băncii, Dmitri Vasiliev, se află în arest la domiciliu, iar feciorul fondatorului băncii este anunțat în căutare internațională.

Serviciul de presă al „Mosoblbank” a anunțat că, din momentul inițierii procedurii de sanare la bancă, nu s-au întâmplat astfel de lucruri dubioase.

Banca „Strateghia” a recunoscut că a avut operațiuni interbancare cu „Moldindconbank”, dar toate au fost legale și au fost verificate anul trecut de Banca Națională.

Instituția „Rasiiskii credit” avea o gaură în balanța creditară de 110 miliarde de ruble, în momentul în care i-a fost retrasă licența, un record în sistemul bancar rusesc.

Banca „Sovetskii”, care se află sub administrare specială din 23 octombrie curent, a ajuns la un capital negativ de 10 miliarde de ruble după ce a fost implicată în schema de spălare de bani.

Calculele preliminare arată că, prin R. Moldova, au fost spălate circa 50 de miliarde de dolari. Schema funcționa în felul următor: două companii off-shore semnau un contract fals de creditare, sumele variind de la 100 la 800 de milioane de dolari, iar datoria era garantată de companii rusești conduse de cetățeni moldoveni interpuși. După ce firma off-shore refuza să plătească datoria, era inițiat un litigiu în instanțele judecătorești din R. Moldova, iar compania rusească era obligată să achite datoria, transferând prin intermediul „Moldindconbank” banii solicitați de cel de-al doilea off-shore.

Precizăm că „Moldindconbank” a fost amendată anul trecut cu 4,5 milioane de lei pentru implicarea în această schemă dubioasă. Alte pedepse nu au fost aplicate, inclusiv în cazul unor judecători și executori judecătorești care au participat în schemă. Consiliul Superior al Magistraturii l-a demis recent pe magistratul Victor Orândaș de la Judecătoria Comercială de Circumscripție care ar fi judecat astfel de cauze.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md