O FOTOGRAFIE de la negocierile SUA-China a devenit VIRALĂ. Chinezii o văd că un INDICATOR al noii realități globale
O fotografie făcută în timpul negocierilor dintre SUA și China pe tema comerțului a devenit virală pe site-urile chineze de social media, fiind interpretată de mulți ca un simbol al noii scene globale.
În imaginea distribuită de parlamentarul american Bill Pascrell îi vedem în partea stânga pe negociatorii chinezi, printre care se află și vicepremierul Liu He, arătând vizibil mai tineri decât reprezentanții Statelor Unite.
Utilizatorii rețelei sociale chineze Weibo au comparat imaginea cu o fotografie din 1901, realizată cu ocazia acordului care punea capăt Răscoalei boxerilor, un episod pe care chinezii, în special Partidul Comunist, îl consideră umilitor și care a precedat sfârșitul ultimei dinastii imperiale chineze.
Fotografia îi înfățișează la masa negocierilor pe reprezentanții Chinei acum mai bine de un secol, pe care îi vedem în partea dreaptă, și pe cei ai puterilor coloniale, diferența de vârstă fiind însă inversă. La trecerea dintre secole, greutatea anilor atârnă de partea chineză, constituită la acea vreme din membri seniori ai dinastiei Qing.
Comparația nu este una perfectă, existând printre parlamentarii americani de la negocierile recente și figuri mai tinere, potrivit New York Times, însă imaginea este suficient de sugestivă în legătură cu ceea ce pare să fie noua scenă mondială a comerțului.
„În ultimii 100 de ani, oficialii americani au îmbătrânit, în timp ce oficialii chinezi au întinerit. Acest lucru are o mare legătură cu situația actuală a celor două țări. America de astăzi este la fel de închistată precum China în urmă cu 100 de ani”, a scris pe Weibo un utilizator.
Sursa: ziare.com
Cea mai „dificilă reformă”, dar și cea mai „importantă” în parcursul european al R. Moldova este cea a justiției. Dorin Recean: „Întâmpinăm rezistență, dar nu vom ceda și vom merge până la capăt”
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei,mesaj de Ziua Europei: „Să nu uităm niciodată sprijinul pe care Comunitatea Europeană îl acordă R. Moldova, datorită eforturilor României, inclusiv ale Bisericii Ortodoxe Române”
Comisarul european, Johannes Hahn, optimist în privința șanselor R. Moldova de a ADERA la UE până în 2030: „Este posibil”