11:57:40 18.05.2024
Stiri

Cum l-a înfuriat Putin pe Timofti?

Opinii 13.10.2014 11:20 Vizualizări3519 Autor: Nicolae Negru
Cum l-a înfuriat Putin pe Timofti?


Semne diacritice

Că Putin se crede mare mahăr, că e brutal, că îi sare ţandăra repede – o ştie toată lumea. Ce l-a enervat şi l-a înfuriat la Minsk e cât se poate de limpede. Supărarea sa are rădăcini duble: 1) faptul în sine al reproşului venit din partea unui preşedinte care ar trebui să stea smirna în faţa preşedintelui „Măreţei Rusii”, căci Nicolae Timofti reprezintă un stat minuscul, care nu dispune nici măcar de un tanc, cu excepţia celor de pe postamentele armatei sovietice de ocupaţie, ca să nu mai vorbim de bombe atomice, de rachete cu rază medie de acţiune sau balistice, şi 2) Nicolae Timofti l-a atins acolo unde îl doare cel mai mult, a îndrăznit să pună la îndoială pretenţia de „forţă morală” a Rusiei, spunând că ea a eliminat Republica Moldova din spaţiul de liber schimb al CSI, introducând embargouri şi taxe vamale pentru produsele moldoveneşti în pofida „negocierilor şi consultărilor” purtate de Chişinău şi fără ca Moscova să aducă „argumente plauzibile” în acest sens.

A spune că Rusia nu a prezentat „argumente” e ca și cum ai spune că ea a ocupat Crimeea şi poartă război împotriva Ucrainei la Doneţk şi Luhansk. Deşi antrenaţi, nervii de kaghebist ai lui Putin nu au rezistat, ceea ce înseamnă că şi kaghebiştii sunt oameni. L-au indispus probabil şi scandările ofensatoare pentru el de pe un stadion din Minsk, din seara precedentă, într-un meci de fotbal disputat de o echipă belarusă şi alta ucraineană. Rivali în simpatiile şi aşteptările lor referitoare la meci, fanii belaruşi şi ucraineni au fost solidari în ce priveşte atitudinea lor faţă de Putin, alăturând numelui său un epitet neinclus în dicţionarele şcolare.

Ce l-a înfuriat însă pe imperturbabilul Nicolae Timofti, încât jurnaliştilor li s-a părut că e gata să reziste neînarmat în faţa judocanului Putin, înfierbântat peste măsură? Putem presupune că l-a scos din sărite reacţia extrem de arogantă şi mincinoasă a preşedintelui rus, care a minţit în mod neruşinat, dublu, spunând 1) că Moscova nu se opune şi nu s-a opus integrării Republicii Moldova în UE, şi 2) că Chişinăul nu a discutat şi refuză în continuare să discute despre „toate riscurile” la care este supusă economia rusă în legătură cu aderarea Republicii Moldova la Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător din UE.

O fi scăpat din vedere Putin că embargoul asupra vinurilor moldoveneşti (cu excepţia celor din raioanele transnistrene şi din Autonomia Găgăuză) a fost instituit înainte de semnarea şi chiar de parafarea Acordului de Asociere cu UE, că el s-a implicat personal în campania antieuropeană din Republica Moldova, spunând că francezii şi italienii vor vărsa vinurile noastre în şanţuri. Din propria iniţiativă ne speria vicepremierul Dmitri Rogozin cu pierderea unor „vagoane” şi închiderea gazului, dacă ne vom apropia de UE? Cât priveşte discuţiile... Despre apropiata semnare a Acordului de Asociere Natalia Gherman l-a informat pe Serghei Lavrov pe 4 aprilie 2014, la Moscova. Atunci s-a ajuns la înţelegerea organizării unor consultări bilaterale, la nivel de experţi, pentru a se discuta „și prevederile Zonei de Comerț Liber pe care R. Moldova le-a negociat cu Uniunea Europeană și, în principiu, corelarea lor la prevederile relațiilor moldo-ruse în domeniul economic și comercial”. Se vorbea şi despre o posibilă vizită a lui Lavrov la Chişinău, şi despre o întâlnire a lui Leancă cu Medvedev, intenţii care nu s-au realizat nu din vina Chişinăului.

Între Moscova şi Chişinău au avut loc „trei runde de consultări”, care nu au dat nimic, partea moldovenească nu a primit argumente care să confirme aplicarea obiectivă a taxelor vamale de către Rusia, spune, într-un interviu pentru publicaţia rusă on-line PBK, ministrul Economiei, Andrian Candu. Conform Acordului cu UE privind comerţul liber, aplicarea acestuia în multe cazuri, mai cu seamă în agricultură, se va face peste 7-10 ani, pentru a proteja producătorul autohton, şi, din acest punct de vedere, afirmă Candu, nu există niciun risc pentru Federaţia Rusă şi alte state din CSI: „Noi considerăm că pentru hotărârile guvernului rus de a introduce taxe vamale... nu există nici argumente economice, nici bază juridică”.

Moscova a încălcat acordul privind comerţul liber din cadrul CSI, introducând taxele fără să se consulte cu Chişinăul, iar a vorbi despre riscuri pentru economia rusă, în condiţiile în care ponderea importurilor moldoveneşti în Rusia nu constituie nici măcar un procent este „o mare exagerare”, consideră ministrul Andrian Candu. Şi pericolul reexportului, invocat deseori de Moscova, nu ţine, existând posibilitatea verificării provenienţei mărfurilor, explică el.

Răspunzându-i lui Timofti, Putin a făcut referire la cazul Ucrainei, care a amânat până la 31 decembrie 2015 intrarea în vigoare a părţii economice a Acordului de Asociere cu UE. Rusia şi-ar dori o amânare similară şi din partea R. Moldova. Ceea ce nu a spus el e că a şantajat Kievul şi Bruxellesul, să facă acest pas, trimiţând mercenari şi armament în Ucraina, concentrând trupe la hotarul ruso-ucrainean. Moscova doreşte să devină „arbitru” al relaţiilor dintre UE şi R. Moldova, dar în baza cărui drept?

„Da, ni s-a propus să începem consultările tripartite”, a confirmat Adrian Candu. „Fireşte, noi putem să vorbim cu Comisia Europeană, să obţinem de la ei şi un reprezentant, şi experţi pentru asemenea negocieri, dar nu vedem temei pentru aceasta. De ce să începem să discutăm ceva în format tripartit, dacă putem rezolva totul la nivel bilateral?”, se întreabă retoric Andrian Candu.

Incidentul de la summitul CSI de la Minsk a făcut înconjurul lumii, presa internaţională văzând în gestul lui Nicolae Timofti un semn de rău augur pentru planurile lui Putin de refacere a URSS. Acum trebuie să ne aşteptăm că Moscova va adopta noi sancţiuni răzbunătoare împotriva Republicii Moldova. Însă aceasta îl va discredita şi mai mult pe preşedintele rus. Are dreptate Petru Bogatu, comportamentul demn al preşedintelui nostru ne plasează în istorie, Republica Moldova pomenindu-se în rolul lui David care l-a sfidat pe Goliat.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md