Membru al Comitetului Central al PCRM: „Ar fi incorect să ne DEZICEM de integrarea europeană”
Primarul orașului Soroca, Elena Bondarenco, care este și membru al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor, recunoaște că Grigore Petrenco este „agresiv” și totodată susține că partidul din care face parte nu trebuie să se dezică de integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană.
„Noi nu vrem să susținem doar Uniunea Vamală sau Uniunea Europeană, ci considerăm, împreună cu Vladimir Voronin, că țările mici trebuie să facă o politică deșteaptă. Nu trebuie să rupem relațiile cu niciuna dintre părți. Ar fi incorect ca PCRM să se dezică de integrarea europeană, mai ales că noi am început acest curs în 2005. Noi am semnat primul plan de acțiuni R. Moldova - UE. Altceva este faptul că Acordul de Asociere are mai multe pericole pentru economia țării noastre”, a declarat Bondarenco într-un interviu pentru Observatorul de Nord.
În același context, primarul de la Soroca apreciază faptul că R. Moldova a obținut regimul liberalizat de vize cu țările din UE. „Ar fi incorect să negăm regimul liberalizat de vize”, a precizat aceasta.
Fosta deputată din partea PCRM s-a referit și la ultimele intrigi din interiorul partidului și de partea cărei grupări este. „Împreună cu colegii din organizația raională nu participăm la intrigile cuiva. Sunt de partea lui Vladimir Voronin, deși în partid nu avem grupări „pro Voronin” și „pro Tkaciuk”. Grigore Petrenco este cunoscut și apreciat ca o persoană destul de agresivă și dumnealui își permite diferite expuneri. Avem un Partid al Comuniștilor și dacă Tkaciuk sau Muntean au alte opinii cu acel curs pe care-l avem pe moment, atunci ei trebuie să știe că hotărârea a fost luată de către CC al PCRM”, a conchis comunista.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut