Meleşcanu: După anexarea ilegală a Crimeii am văzut o acumulare de forţe la Marea Neagră
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, că după „anexarea ilegală” a Crimeii, s-a observat o acumulare de forţe ruseşti şi armament care a schimbat echilibrul de forţe care exista până atunci.
Potrivit demnitarului, acumularea de forţe ruseşti la Marea Neagră nu „ţinteşte” numai regiunea Mării Negre, ci şi partea de Est, Mediterana şi Orientul Mijlociu.
„După anexarea ilegală a Crimeii am constatat o acumulare de armament şi forţe ruseşti la Marea Neagră.
La Marea Neagră exista un echilibru de forţe între Rusia, Turcia, România, Bulgaria şi Ucraina, dar ce se întâmplă în momentul de faţă este dificil de înţeles pentru că exista un echilibru de forţe foarte bine stabilit şi din punctul meu de vedere aceste acumulări nu ţintesc doar regiunea Mării Negre.
După evaluarea mea, se pare că această acumulare de forţe ruseşti este punctul de plecare pentru o prezenţă importantă în partea de Est, în Mediterană şi în Orientul Mijlociu. Prin urmare, când vorbim despre securitate ne gândim şi la consecinţele acestei acumulări de forţe în ce priveşte Estul, Marea Neagră şi zona Mediteraneană, precum şi Siria”, a spus Meleşcanu.
El a susţinut că România ar dori să se implice mai mult în asigurarea securităţii în „statele riverane”.
„De aceea suntem preocupaţi, de aceea am vrea ca NATO să se implice mai mult în asigurarea securităţii în statele riverane şi sperăm că acest lucru se va întâmplă în plan viitor”, a susţinut Meleşcanu, la cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO.
Sursa: ziare.com
VIDEO // Elveţia a câştigat concursul muzical Eurovision 2024
VIDEO // Artistul non-binar din Elveția Nemo și-a rupt un deget și a spart trofeul Eurovision 2024 la scurt timp după ce l-a primit. Momentul a fost surprins de camere
VIDEO // Georgia, pe un butoi de pulbere. Zeci de mii de georgieni au protestat, pe o ploaie torențială, împotriva unui proiect de lege referitor la ,,agenţii străini", inspirat din Rusia: ,,Suntem alarmaţi de regresul democratic din Georgia"