12:54:16 17.05.2024
Stiri

Medalie pentru un ministru

Social 27.09.2014 09:35 Vizualizări2795 Autor: Stela Mihailovici
Medalie pentru un ministru


O medalie jubiliară consacrată aniversării a 55-a de la fondarea Agenţiei Naţionale a Turismului din Moldova a ajuns la ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Oficialul a primit distincția pentru că a avut un rol esențial în dezvoltarea turismului rural.

Directorul Agenției Turismului, Nicolae Platon, i-a înmânat distincția ministrului în cadrul unei şedinţe solemne, în prezența mai multor oficiali. În sală au fost observați viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Boris Gherasim și fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr.

La rândul său, Vasile Bumacov a avut un cadou pentru Nicolae Platon căruia i-a înmânat o Diplomă de Excelenţă a Ministrului Agriculturii. Bumacov s-a arătat încrezut că, în anii următori, numărul turiştilor care vor vizita ţara noastră va fi în creştere și va depăși cifra de un milion.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie - iunie 2014, Republica Moldova a fost vizitată de zeci de mii de turiști străini. Aproximativ 41,5 mii de străini au beneficiat de serviciile structurilor colective de cazare: hoteluri, pensiuni, cămine, tabere și vile turistice. Cei mai mulți au venit din România (25,1%), Ucraina (10,5%), Federaţia Rusă (9,0%), Statele Unite ale Americii (7,3%), Italia (5,5%), Germania (4,8%), Turcia (3,6%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (3%), Franţa (2,5%), Polonia (2,4%), Bulgaria (1,7%), Israel (1,5%), Austria şi Olanda (câte 1,4%), Suedia (1,3%), Georgia (1,2%), Spania şi Republica Cehă (câte 1%).


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md