MAE: România reafirmă sprijinul său pentru parcursul european al Republicii Moldova
România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor din partea stângă a Prutului, se arată într-un comunicat al Ministerul Afacerilor Externe de la București.
La data de 27 august se împlinesc 25 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova. De asemenea, la 29 august, România și Republica Moldova celebrează 25 de ani de relații diplomatice.
„Relația bilaterală privilegiată, fondată pe patrimoniul identitar comun, reconfirmă aspirațiile exprimate în urmă cu 25 de ani și consolidate prin Declarația Comună privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România și Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Aceasta fixează prioritățile relației bilaterale, pornind de la obiectivul comun al reintegrării depline a Republicii Moldova în familia europeană”, subliniază MAE, citat de Agerpres.
În acest context aniversar, România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor moldoveni.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an