Liderul PPDA le răspunde lui Ghimpu și Chirtoacă: „Au participat conștient la uzurparea puterii în stat. Îi voi acționa în JUDECATĂ”
Președintele Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, a reacționat, după ce Mihai Ghimpu l-a acționat în judecată pentru defăimare, iar Dorin Chirtoacă a sesizat Procuratura Generală a Germaniei, în legătură cu privatizarea dubioasă a Companiei „Air Moldova” în anul 2000.
Copreședintele Blocului „ACUM” susține că și dânsul îi va acționa în judecată pe Ghimpu și Chirtoacă, deoarece ar fi participat „conștient la uzurparea puterii în stat”.
„Îi voi acționa și eu în judecată pe Ghimpu și Chirtoacă, pentru participarea continuă și conștientă la uzurparea puterii de stat. Ghimpu și Chirtoacă, această pereche eșuată a politicii, care vreme de zece ani și-a justificat dimensiunea publică, clamând în mod steril și cu infinită fățărnicie unirea cu România, ca scuză supremă a propriei lor neputințe, sunt astăzi doar niște epave, niște instrumente, niște mijloace ale lui Plahotniuc”, a spus Năstase într-un live pe Facebook.
Acesta a mai adăugat că Dorin Chirtoacă ar fi trebuit să stea la închisoare, însă Vlad Plahotniuc l-ar fi eliberat înainte de scrutinul parlamentar.
„Instanțele l-au eliberat pe Chirtoacă la comanda lui Plahotniuc. După 24 februarie, Moldova va fi o țară liberă, iar instanțele libere care vor face dreptate în țara noastră vor avea un singur stăpân, legea”, a conchis Năstase.
VIDEO // Cetățenii R. Moldova călătoresc de ZECE ani fără vize în UE: Peste 31 de milioane de călătorii în statele din spațiul Schengen și economii de 270 de milioane de euro
Drama găgăuză, a căpiat ChatGPT-ul lui Băluțel sau cine „simte ke aprape primavara...”?
FOTO // Educația prin ARTĂ și metodele alternative de învățare, o nouă OPORTUNITATE pentru tinerii din R. Moldova. La Chișinău a demarat cea de-a II-a ediție a proiectului DRRM „Aventură fără granițe. Educație prin teatru și film”