07:40:07 27.04.2024
Stiri

„Kroll” a REÎNCEPUT investigațiile la BEM. Când va fi publicat raportul

Economie 08.10.2015 10:07 Vizualizări1367 Autor: Ziarul National
„Kroll” a REÎNCEPUT investigațiile la BEM. Când va fi publicat raportul


Banca Națională a Moldovei a semnat un nou contract cu firma de audit „Kroll” pentru faza a doua a investigațiilor privind furtul de un miliard din sistemul bancar. Investigațiile ar urma să se desfășoare în următoarele 16 săptămâni. În această perioadă, compania „Kroll” va informa cu regularitate Banca Națională despre evoluția investigațiilor.

La sfârșitul celor 16 săptămâni, „Kroll” și BNM vor decide asupra unui termen mai extins de investigație, precum și asupra strategiei de recuperare a activelor.

„Aceasta este o problemă complexă, pentru care vor fi necesare mai multe luni de investigații pentru a stabili amploarea reală a presupuselor nereguli financiare și pentru a începe recuperarea activelor. BNM este încrezătoare că a angajat echipa potrivită și că aceste companii, „Kroll” și „Steptoe& Johnson”, sunt determinate să o sprijine atât în identificarea și pedepsirea persoanelor implicate, cât și în obținerea unei recuperări financiare maxime posibile”, se arată într-un comunicat de presă difuzat de BNM.

Instituția face apel către societate să-i ofere echipei timp pentru a-și desfășura lucrările care, implicit, vor fi efectuate în mod confidențial. BNM va fi informată în mod regulat cu privire la progresul investigațiilor și va oferi publicului date suplimentare, atunci când va fi necesar, se mai precizează în comunicat.

Banca Națională nu precizează ce onorariu îi va plăti firmei de audit pentru munca prestată. Anterior, guvernatorul Dorin Drăguțanu a precizat că detaliile legate de plata pentru serviciile „Kroll” nu pot fi divulgate.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md