Jurnalistul căruia Igor Dodon i-a transmis „не дергайтесь” COMENTEAZĂ ultima ieșire a președintelui ales: „Cu asta pleacă la drum viitorul președinte”
„Cămașă albă ca neaua cu butoane la mâneci, nu cu nasturi de proletar. Sacou nou-nouț, care se ridică scorțos la spate, ca straiele de preot. Și inflexiuni noi în voce. Oleacă de aroganță, că doar l-a felicit chiar Putin în persoană și l-a chemat în vizită. Oleacă de metal, de beschie, adresat oponenților care nu se ogoiesc”, așa a comentat jurnalistul Vasile Botnaru ultima conferință de presă în care a apărut președintele ales Igor Dodon.
Acesta îi solicită lui Igor Dodon să aibă un pic de compasiune și să se comporte ca un președinte de țară și nu ca un comandant.
„Un pic, doar un pic de compasiune pentru votanții din diasporă. Oleacă de modulații de caporal – командирский голос [voce de comandant] – pentru ortacii care se frământă de pe un picior pe altul, ca ogarii, înainte de vânătoare: „Nimeni nu mișcă în front, până nu dau eu comanda!”. Cu asta pleacă la drum viitorul președinte care nici măcar nu are răbdare să pună mâna pe Biblie, înainte de a se declara păstorul și ocrotitorul Moldovei”, zice Vasile Botnaru.
Jurnalistul și-a amintit și de replica acidă a candidatului Dodon, care l-a îndemnat, în cadrul unor dezbateri electorale televizate, „să stea liniștit, să servească ceai и не дергайтесь”.
„Mai deunăzi, când i-am atras atenția în dezbateri că are ocaua mică, a replicat într-un limbaj care îl caracterizează mai mult decât ar fi vrut susținătorii săi. Unora chit că le este deja jenă. Cei mai mulți însă, deocamdată, sunt mândri. La fel ca și consăteanul care striga în fața camerei de luat vederi că o dată la 700 de ani se întâmplă minunea ca Sadova să dea Moldovei un președinte”, a mai spus Vasile Botnaru.
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi
DECIS // Românii, inclusiv cetățenii R. Moldova cu pașaport românesc, vor putea călători din 2025 în SUA fără vize: „2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”