Ion Ceban RECIDIVEAZĂ, după ce i-a numit „PROSTĂLANI” pe cei de la PAS. Primarul o face pe avocatul instituțiilor de învățământ, după ce a TĂIAT banii pentru grupele cu program prelungit: „Luați LABELE galbene de pe școli, grădinițe, universități...”
Primarul capitalei Ion Ceban a lansat un nou atac la adresa guvernării, după ce miercuri, 13 martie, i-a numit „prostălani” pe reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în contextul numirii lui Sergiu Lazarencu în calitate de ministru al Mediului. Ținta atacurilor lui Ceban au fost de această dată președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.
După ce Primăria Chișinău a tăiat banii prevăzuți pentru grupele cu program prelungit și salariile asistenților personali, solicitând ca Guvernul să aloce banii necesari, Ion Ceban a decis să o facă pe avocatul instituțiilor de învățământ, dar și al celor din sănătate. Mai exact, Ion Ceban este împotriva faptului ca Procuratura Anticorupție să folosească unul dintre blocurile Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
„Propun acestor ipocriți sediul distrus, în 2012 -2014, de Maia Sandu (ministru al Educației) și Dorin Recean (ministru de Interne), de peste drum de Centrul Național Anticorupție. E clădirea fostului Liceu Real. Acolo a fost un observator astronomic, unic în regiune. Repet: a fost distrus de Maia Sandu si Dorin Recean. Luați labele galbene de pe școli, grădinițe, universități, spitale etc.”, a scris Ceban pe Facebook.
Unul dintre urmăritorii paginii lui Ceban i-a atras atenția primarului că acea clădire a fost distrusă pe timpul guvernării comuniste, când dânsul ocupa funcția de viceministru al Educației.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni