21:02:33 18.05.2024
Stiri

INTERVIU // Dorin Purice: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu la frontiera cu Ucraina”

Social 24.05.2014 09:25 Vizualizări3244 Autor: Stela Mihailovici
INTERVIU // Dorin Purice: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu la frontiera cu Ucraina”


ÎNGRIJORARE // Cel mai vulnerabil punct de control al frontierei nu este la granița cu Ucraina, ci în Aeroportul Internațional Chișinău. Infrastructura instituției le dă mari bătăi de cap polițiștilor de frontieră

Decizia Uniunii Europene de a liberaliza regimul de vize cu R. Moldova șisituațiatensionată din Ucraina au făcut ca polițiștii de frontieră să activeze, în ultima perioadă, în regim sporit. Cât de securizată este granița moldo-ucraineană, în ce măsură este asigurat confortul cetățenilor la traversarea hotarului în baza pașapoartelor biometrice, citiți în interviul oferit Ziarului NAȚIONAL de șeful Departamentului Poliție de Frontieră, Dorin Purice.

DlePurice, au reușit polițiștii de frontieră să facă față fluxului de călători care s-a înregistrat după liberalizarea regimului de vize cu UE?

Noi eram total pregătiți pentru acest început istoric pentru R. Moldova, de aceea nu au fost înregistrateprobleme la frontieră.Etapa cea mai complicată a fost când am implementat reformele, pentru a demonstra că se respectă toate recomandările țărilor Schengen. Din timp am fost bine dotați tehnic, iar atunci am făcut doar redislocări de personal la cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei. Dar nici fluxul de persoane nu a crescut esențial. Pe sensul de intrare în țară au fost înregistrate statistici similare cu aceeași perioadă a anului trecut, iar pe sensul de ieșire – s-a înregistrat o creștere cu 20 la sută. Până astăzi, în baza pașapoartelor biometrice au părăsit R. Moldovapeste 28 de mii de persoane, circa 9 mii având pașapoarte curate, adică fără vize. Ne așteptăm ca fluxul la frontiera de Vest să crească în perioada estivală. Ținând cont de situația din Ucraina, litoralul Mării Negre nu va fi la fel de atractiv pentru cetățeni și se vor orienta spre Vest.

Au fost cetățeni întorși de la graniță?

În perioada 28aprilie-19 mai, doar patru persoane nu au putut trece frontiera în baza pașapoartelor biometrice. Trei dintre ele nu au avut bani suficienți pentru a putea demonstra că-și pot achita întreținerea ajunși la destinație, iar o persoană nu a putut argumenta scopul călătoriei. Dar astfel de situații se întâmplau frecvent și în cazul călătoriilor în baza vizelor.

Care este atmosfera pe Aeroportul Internațional Chișinău, odată ce tot mai mulți moldoveni aleg să călătorească pe cale aeriană?

Situația ne îngrijorează foarte mult, deoareceinfrastructura aeroportului nu face față fluxului de pasageri care a crescut cu 28% față de primul trimestru al anului 2013. Foarte multe curse aterizează sau decolează cu un interval mic de timp între ele și atuncisălile de așteptare se umplu cu cetățeni care așteaptă perfectarea documentelor. Nu putem disloca acolo mai mulți polițiști colaboratori, deoarece e puțin spațiu și pot fi amplasate cel mult patru cabine de control a frontierei. O ieșire din situație ar fi poarta electronică. Din păcate, sistemul E-Gate care există iese des din funcțiune din cauza unor probleme de soft sau din cauza pasagerilor care, din neștiință, forțează porțile magnetice. De la începutul anului curent, doar 4500 de persoane au utilizat acest sistem, dar sper că vom găsi bani pentru a-l substitui cu o poartă electronică mai modernă și mai eficientă.

Cât de sigure sunt granițele moldo-ucrainene în contextul situației tensionate din regiune?

Situația este sigură pe moment.Am întreprins mai multe acțiuni în vederea securizării maxime a frontierei. În zonă au fost redislocate și resurse umane, și mijloace tehnice speciale. Avem o conlucrare bună cu omologii noștri din Ucraina. Facem schimb rapid de informații și avem activități operaționale comune. Urmărim evoluțiile în așa fel, încât să fim pregătiți din timp pentru oricescenariu posibil.

Ce se întâmplă pe segmentul transnistrean de frontieră?

Nu avem nicio conlucrare cu autoritățile neconstituționale din stânga Nistrului, dar Serviciul de Grăniceri al Ucrainei ne pune lunar la dispoziție date statistice despre numărul de cetățeni care au traversatfrontiera pe segmentul transnistrean și numărul mijloacelor de transport care au trecut hotarul.

La ce etapă sunt lucrările privind demarcarea frontierei moldo-ucrainene?

Procesul nu este afectat de evenimentele din regiune. Chiar miercuri a avut loc a douaședință de lucru a comisiei mixte pentru demarcarea frontierei. Au rămas de transpus în teren doar 12 kilometri de frontieră pe sectorul transnistrean. Reprezentanții Transnistriei s-au retras din grupul de lucru, dar când este vorba de demarcarea frontierei în teren participăîn proces.Vom finaliza lucrările până la sfârșitul anului curent. A fost deja pregătit textul tratatului cu privire la frontiera de stat pe care, în final, urmeazăsă-l semneze R. Moldova șiUcraina.

Ce proiecte mai aveți în derulare menite să securizeze la maximum frontierele R. Moldova?

În perioada 2014-2016,intenționăm să punem în aplicare un nou sistem informațional integrat care să aibă tangențe directe de comunicare cu sistemul informațional al Ministerului Afacerilor Interne. Vom dezvolta la graniță un program software pentru recunoașterea facială, vom dezvolta infrastructura pichetelor și punctelor de control a frontierei și vom întări capacitățile echipelor mobile dislocate la graniță. Avem proiecte ce țin de supravegherea aeriană a frontierei de stat. Majoritatea proceselor de modernizare urmează a fi acoperite financiar din fonduri externe. Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii finanțează în prezent patru proiecte dezvoltate de Poliția de Frontieră, cu un buget total de peste 30 de milioane de euro.

Vă mulțumim!


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md