09:55:50 26.04.2024
Stiri

Grâul moldovenesc, exportat în Egipt pe cale maritimă

Economie 20.08.2014 13:11 Vizualizări1208 Autor: Stela Mihailovici


 Grâul moldovenesc, exportat în Egipt pe cale maritimă mtid.gov.md

Agricultorii din R. Moldova pot exporta cereale pe cale navală. Primele două barje încărcate cu grâu au pornit ieri pe râul Prut spre porturile din Reni și Constanța. De acolo, cele 1 400 de tone de grâu vor fi încărcate într-o navă maritimă care va transporta marfa în Egipt.

Agricultorii vor plăti de patru ori mai puțin pentru exportul cerealelor pe cale fluvială, transportul rutier fiind foarte costisitor. În plus, vor fi micșorate rândurile la vamă. Potrivit ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, lansarea exportului pe cale navală este o alternativă, deoarece în anii precedenți agricultorii se confruntau cu un deficit de vagoane marfare și camioane auto pentru a exporta cerealele pe cale terestră, iar perfectarea actelor vamale dura câteva zile.

„Până acum, Portul Fluvial Ungheni a recepționat deja solicitări pentru transportarea a circa 200 de mii de tone de cereale. Planificăm să exportăm pe râu în acest an cel puţin 300 de mii de tone. Din septembrie, această operaţiune va putea fi efectuată la mila 71 pe Dunăre, la o distanță de doar 15 km de la Câșlița-Prut. Aceasta va permite exportul grânelor în mai multe țări pe cale maritimă”, a spus Vasile Botnari.

Precizăm că râul Prut a redevenit navigabil în anul 2013. În anul curent a fost curățată albia râului pe o lungime de 70 de kilometri, între Cahul și Cantemir și vor continua lucrările pentru curățarea Prutului până la Leova, iar în 2015 navigația comercială urmează să ajungă până la Ungheni.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md