„Gas Natural Fenosa” vrea să MAJOREZE tarifele la energia electrică, deși înregistrează PROFITURI de MILIOANE
3872
Deși a înregistrat în anul 2014 un profit brut de 37 de milioane de euro, mai mult cu 5,7 la sută față de anul 2013, cel mai mare distribuitor de energie electrică din R. Moldova, Gas Natural Fenosa, insistă pe majorarea tarifelor la energia electrică și spune că sectorul electroenergetic acumulează datorii din cauza diferenţei de curs.
„Devalorizarea leului, acumulată în comparaţie cu ceea ce este inclus în tarif, este de aproape de 69 la sută, ceea ce presupune o revizuire a tarifelor inevitabilă, deoarece 70 - 80 la sută din procurarea energiei electrice se realizează în dolari", a afirmat pentru „Prime” directorul „Gas Natural Fenosa”, Silvia Radu.
Dacă cererea de scumpire de 30 la sută va fi acceptată, un kilowatt ar putea costa circa doi lei, faţă de 1,58 cât este în prezent.
Potrivit unui raport al „Gas Natural Fenosa”, anul trecut, compania și-a mărit cu 3,1% vânzările de energie electrică în R. Moldova. De asemenea, a crescut și numărul conectărilor la rețeaua de curent electric – 856 de mii, mai mult cu 1,2 la sută față de perioada similiară a anului precedent.
Solicitarea urmează să fie dezbătută la una dintre ședințele următoare ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
01.01.2017
12:02
16.10.2016
18:30
28.03.2015
07:46
02.02.2015
10:16
07.07.2014
16:51
15.09.2013
12:49
29.08.2013
12:33
22.08.2013
17:11
21.08.2013
15:04
07.08.2013
13:54
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză


















