ATENȚIE! FĂRĂ curent electric în această seară!
3737
Municipiul Chişinău se alătură acţiunii mondiale „Ora Planetei", pentru al şaptelea an consecutiv. În acest sens, astăzi, 28 martie, începând cu ora 20.30, pentru o oră, vor fi stinse luminile în sediile instituţiilor subordonate administraţiei publice locale.
În acelaşi interval de timp, vor fi deconectate şi instalaţiile electrice din clădirile menţionate.
De asemenea, între orele 20.30 - 21.30, va fi deconectat parţial şi iluminatul stradal din municipiul Chişinău, în zona centrală a oraşului, inclusiv pe strada pietonală.
Prin această acţiune, Chişinăul susţine iniţiativa globală de mediu, care are drept scop sensibilizarea societăţii faţă de problemele ecologice. Iniţiativa reprezintă, în acelaşi timp, un îndemn de economisire a resurselor energetice, pentru a contribui la protecţia mediului şi diminuarea schimbărilor climaterice.
Primăria municipiului Chişinău face apel către persoanele fizice şi juridice, oameni de afaceri şi comunităţi să adere la această acţiune de întrerupere voluntară şi rezonabilă a curentului electric.
Acţiunea „Ora Planetei” a fost iniţiată în anul 2007 de World Wildlife Fund for Nature (WWF) în Sidney (Australia), când circa două milioane de persoane şi-au stins concomitent luminile. În anul 2014, „Ora Planetei" a atins o cotă de participare de peste două miliarde de persoane din aproximativ șapte mii oraşe şi 150 de ţări.
01.01.2017
12:02
16.10.2016
18:30
15.01.2016
13:54
11.01.2016
19:56
02.12.2015
09:06
17.11.2015
14:22
12.11.2015
17:12
29.10.2015
15:56
05.10.2015
13:58
28.09.2015
13:04
22.09.2015
16:32
21.09.2015
15:08
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















