Saptămâna PROTESTELOR: Renato Usatîi AMENINŢĂ, iar democraţii îşi strâng susţinători
4413
Partidul Democrat urmează să organizeze miercuri, 13 ianuarie, o manifestaţie în susţinerea candidatului la funcţia de prim-ministru. Anunţul a fost făcut pe o reţea de socializare de jurnalista Natalia Morari.
„Cum s-ar spune, Moldova e ţară mică şi lucrurile repede devin cunoscute. Cică, pentru ziua de miercuri, la Chişinău se preconizează o mare manifestaţie în susţinerea candidatului la funcţia de prim-ministru, înaintat de majoritate”, a scris Natalia Morari.
Potrivit ei, cei care nu vor fi prezenţi, riscă să-şi piardă locul de muncă. „Informaţia a fost confirmată de un funcţionar de stat, membru PD. El spune că va fi la miting, nu vrea să-şi piarda job-ul”, a mai scris jurnalista pe facebook.
Cu proteste în masă ameninţă şi primarul de la Bălţi, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Acesta susţine că, în cazul în care preşedintele Nicolae Timofti îl va înainta pe democratul Vladimir PLahotniuc la funcţia de prim-ministru, opoziţia va începe acţiunuini de nesupunere.
„Dacă Timofti (Nicolae Timofti, preşedintele R. Moldova – n.r.) va „înghiți” decizia Curţii Constituţionale, care poate fi considerată drept una criminală, fapt care confirmă încă o dată că în R. Moldova nu este justiţie. Dacă Plahotniuc va fi înaintat la funcţia de premier, vă spun sincer, strângem lemne, rucsacurile, toţi prietenii şi venim la Chişinău”, a spus Renato Ustaâi.
Până miercuri, un alt protest se anunţă mâine dimineaţă, 12 ianuarie, în faţa Preşedinţiei.
Consiliul Marii Adunări Naționale (structură care și-a asumat protestele anti-oligarhice non-stop din centrul Chișinăului) a anunțat pentru mâine o „conferință de presă”, în sprijinul președintelui R. Moldova, în fața Președinției, la care a invitat „toți cetățenii țării”:
„La ora 10.00, în faţa Preşedinţiei, acolo unde se întâmplă răul cel mare pe care îl promovează Plahotniuc. Trebuie sa ne adunăm şi, umăr la umăr să-l ajutăm pe Nicolae Timofti să nu se lase intimidat. Să vedem cine va învinge – cetăţenii R. Moldova sau o grupare obscură criminală care vrea să-şi pună în buzunar o ţară întreagă ”, a spus secretarul Consiliului Marii Adunări Naționale, Chiril Moţpan.
30.09.2025
11:00
06.03.2023
19:30
12.10.2022
12:52
19.07.2022
19:20
24.05.2022
11:16
16.02.2022
12:59
30.11.2020
11:07
21.08.2020
18:17
20.08.2020
12:40
16.01.2019
08:02
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina


















