15:53:19 26.04.2024
Stiri

GALERIE FOTO // Casa Albă: un tur în fotografii

Reportaj 26.07.2016 10:04 Vizualizări2936 Autor: Ziarul National


GALERIE FOTO // Casa Albă: un tur în fotografii

Casa Albă este cu siguranţă una dintre cele mai cunoscute reşedinţe private din întreaga lume. Casa în care locuieşte preşedintele Statelor Unite ale Americii împreună cu familia este totodată şi una dintre cele mai securizate şi păzite locuinţe pentru că se pune accentul pe protecţia liderului american.

Construită în 1792, aceasta a fost căminul liderilor lumii libere şi a adăpostit sub acoperişul sau nenumărate evenimente, dar şi invitaţi de seamă.

Recent, Aripa de Vest a fost închisă pentru siguranţă şi protecţie.
Totuşi, dacă eşti curios cu privire la interiorul Casei Albe, poate că acest tur în fotografii te va ajuta să îţi faci o idee cu privire la locul în care preşedintele Obama obişnuieşte să îşi petreacă timpul.

Preşedintele îşi face intrarea în Casa Albă pe Poarta de Nord. Această zonă a fost construită în 1830 pentru a deveni intrarea oficială a preşedintelui şi a invitaţilor săi. Exteriorul este acoperit cu geam de sticlă marca Tiffany, iar pe trepte personalul obişnuieşte să ruleze covorul roşu pentru preşedinte şi apropiaţii acestuia.



Grădina Jaqueline Kennedy este situată în partea de sud a Casei Albe. Aceasta a fost construită în onoarea Primei Doamne, soţia celui de al 35-lea preşedinte al SUA, J.F. Kennedy, ce a fost asasinat în 1963. Grădina are fântâni elegante şi aranjamente florale ce oferă un peisaj cu adevărat luxuriant.

Situat la al doilea etaj al Casei Albe, Dormitorul Reginei a fost numit astfel pentru invitaţii de ordin regal ce au trecut pragul Casei. Camera are un mobilier retro, iar patul se presupune că a aparţinut preşedintelui Andrew Jackson. În perioada 1902-1963 dormitorul s-a numit Camera cu Trandafiri (Rose Room).



Salonul Lincoln se situează la etajul doi al Casei Albe şi a fost numit după preşedintele Abraham Lincoln. La fel ca dormitorul şi salonul, are un decor inspirat de perioada victoriană.



Dormitorul Lincoln are deschidere către Salon şi a fost numit după al 17-lea preşedinte al Statelor Unite. Acesta a servit drept biroul preşedintelui în perioada 1861-1965.



Treptele Casei Albe fac legătura cu parterul. Acestea au devenit un icon şi sunt utilizate pentru gale şi numeroase evenimente speciale. Scara din imagine este a patra de acest tip din Casa Albă şi este acoperită de un covor roşu, iar pereţii au portretele preşedinţilor alături de primele doamne.



Această zonă este cunoscută drept Camera Roşie şi este una dintre cele trei saloane ale Casei Albe. Camera Roşie (The Red Room) serveşte ca salon şi sală de muzică unde preşedinţii ţin cine festive şi întâlniri. Această denumire i-a fost dată din prisma culorii roşii de pe pereţi şi de pe tavan. Are şase intrări şi este decorată cu un mix eclectic de mobilier vintage şi modern.



Holul central este o altă zonă simbol a Casei Albe şi reprezintă locul unde preşedintele îi întâmpină pe marii demnitari străini. Holul serveşte de asemenea şi drept cameră de conferinţe cu presa.



Bucătăria este un loc de artă unde cei mai renumiţi chefi din lume au fost aduşi pentru a găti mesele Primei Familii şi invitaţilor acesteia în baza unor meniuri rafinate ce ţin cont de aportul nutritiv, stil şi cultură.



Situată la primul etaj, Camera Vermail găzduieşte colecţia tacâmurilor de argint şi vermail (argint roşu). Cererea pentru începerea acestei colecţii a fost făcută în 1966 de către Margret Thompson Biddle şi a continuat până în prezent. Camera are un stil delicat, în culori neutre, iar pereţii sunt decoraţi cu portretele primelor doamne.



China Room este situată, de asemenea, la parter şi reprezintă o altă cameră desemnată să găzduiască o colecţie de tacâmuri. Această cameră are cele mai delicate piese de colecţie din China. Astăzi, camera serveşte şi drept sală de primire a invitaţilor Primei Doamne.



Probabil cea mai iconică şi faimoasă cameră din întreaga Casă Albă este Biroul Oval. Aici, preşedintele verifică agenda şi activităţile pe care le are de făcut. Camera are trei ferestre mari orientate spre sud, ceea ce oferă o privelişte frumoasă. De asemenea, nici priveliştea din interior nu e de evitat, şemineul din încăpere reprezentând un centru de atracţie. De reţinut este faptul că fiecare Birou este customizat în funcţie de preferinţele fiecărui preşedinte astfel încât acesta să se simtă cât mai confortabil.


Aşadar, tocmai ai făcut un tur al Casei Albe prin fotografii.

Sursa: divahair.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md