Fracțiunea PD va mai avea un DEPUTAT în Parlament? „Încercăm de două luni să-l găsim și nimic”
Fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat (PD), care numără deja 42 de deputați, ar putea să devină și mai mare în această săptămână. Sergiu Ceauș, care a figurat cu numărul 37 în lista electorală a liberal-democraților, nu se va alătura colegilor săi din PLDM, ci va declara că aderă la PD.
O declarație în acest sens a fost făcută de președintele PLDM, Viorel Cibotaru, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova.
„De două luni încercăm să-l găsim. Nu răspunde la telefoane. Am încercat pe diferite căi să-l invit la o discuție, dar nimic. L-am cunoscut înainte de tortura la care a fost supus de exponenții puterii. I s-au deschis dosare penale în legătură cu activitatea sa la Criuleni. Bănuiesc că va fi același scenariu ca și în cazul altor deputați”, a spus Cibotaru.
De menționat că, după demisia lui Iurie Leancă din Parlament, în legătură cu numirea acestuia în funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană, în Parlament urma să ajungă Nicolae Fachira, care era următorul candidat din lista electorală a PLDM de la alegerile din noiembrie 2014. Totuși, acesta a refuzat mandatul.
Astfel, acest mandat îi va reveni fostului vicepreședinte al raionului Criuleni, dar ex-secretarul general interimar al Guvernului în anul 2015, Sergiu Ceaușu. Membrii CEC au aprobat candidatura lui Sergiu Ceauș, iar Curtea Constituțională urmează să-i valideze astăzi mandatul.
Dacă va fi așa cum afirmă Viorel Cibotaru, atunci Ceaușu va deveni cel de-al 43-lea deputat al fracțiunii PD.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională