02:32:20 09.05.2024
Stiri

Fiul unui șef de stat, condamnat la închisoare pe viață pentru corupție

Anticorupție 26.10.2014 08:15 Vizualizări2878 Autor: Ziarul National


Fiul unui șef de stat, condamnat la închisoare pe viață pentru corupție gandul.info

Fiul cel mai mic al ex-președintelui Kirghiziei, Kurmanbek Bakiev, a fost condamnat la detenție pe viață pentru un act de corupție.

Potrivit procurorilor, Maxim Bakiev ar fi deturnat aproximativ 37 de milioane de dolari din Fondul Social în anul 2010, când a condus Agenția pentru Dezvoltarea Investițiilor și Inovațiilor, scrie Mediafax.ru. Bakiev i-a avut în calitate de complici pe alți doi funcționari de stat care au fost condamnați la câte 25 de ani de închisoare, cu confiscarea averii.

Cei trei învinuiți au mai fost obligați de judecători să întoarcă prejudiciul adus statului în valoare totală de 55 de milioane de dolari.

Amintim că președintele kirghiz, Kurmanbek Bakiev, a fost demis în aprilie 2010, în urma unei revoluții populare. Acesta a fugit din țară și în prezent se află în Belarus care refuză să-l extrădeze.

Împreună cu președintele Bakiev a fugit din țară întreaga lui familie, inclusiv fiul cel mic condamnat la închisoare. Acesta s-ar afla în prezent în Londra.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md