11:23:27 17.05.2024
Stiri

Europa a „ajuns” și în Găgăuzia. Ce spun autoritățile din regiune

Politică 20.05.2014 10:58 Vizualizări1863 Autor: Galina Munteanu
Europa a „ajuns” și în Găgăuzia. Ce spun autoritățile din regiune


Caravana „Europa pentru Fiecare” a ajuns zilele trecute și în Găgăuzia. Timp de două zile, autoritățile de aici, dar și cetățenii simpli au avut prilejul să se informeze din prima sursă despre beneficiile integării în Uniunea Europeană (UE), dar și despre perspectivele autonomiei în procesul de integrare europeană și cel de reintegrare a țării. În centrul orașului a fost instalat un cort de informare, unde experții caravanei au oferit tuturor trecătorilor informații despre integrarea europeană, răspunsuri la temerile cu privire la aceasta, ghidul pentru libera circulație în UE etc. Dezbateri publice în acest sens au avut loc și cu primarii din mai multe localități din Găgăuzia.

„Este nevoie să ne gândim foarte serios cum să facem din Autonomia Găgăuză o istorie de succes, astfel încât aceasta să ne ajute în discuțiile noastre cu reginea transnistreană. Dacă nu vom reuși să realizăm acest lucru, ne va fi greu să convingem transnistrenii să accepte un statut special de autonomie”, a spus directorul executiv al Asociației de Politică Externă, Victor Chirilă.

Nemulțumirea cea mare invocată de liderii gagăuzi a fost „lipsa dialogului cu autoritățile centrale și izolarea autonomiei de către Chișinău în ultimii 20 de ani”, subliniind pericolul pe care îl reprezintă scindarea societății în contextul crizei ucrainene.

„Poate ar trebui să întrebăm mai bine oamenii ce vor? Perspectiva europeană nu mă bucură. Da, este o chestie bună, dar ea nu soluționează problemele Găgăuziei. Sunt niște beneficii doar pentru unii, nu pentru toți”, a menționat primarul satului Tomai, Fiodor Topcin.

Autoritățile de aici și-au exprimat temerea că împrumuturile și granturile europene nu sunt folosite pentru deschiderea locurilor de muncă, fapt ce va genera un exod și mai masiv al populației.

„La momentul de față, marea majoritate a populației nu cunoaște detalii ce țin de procesul de reglementare și perspectivele acestuia. Fără de campanii este greu să aducem mesajul, să înțelegem care sunt dorințele cetățenilor și să facem acest schimb de opinii", este de părere șeful Biroului de Reintegrare, Gheorghe Bălan.

Caravana „Europa pentru Fiecare” este un proiect de asistență tehnică finanțat de UE pentru Biroul de Reintegrare al R. Moldova. Caravana se va desfășura în mai multe localități din țară. Aceasta a demarat la sfârșitul lunii aprilie în oraşul Cahul.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md