16:47:31 26.04.2024
Stiri

EȘEC pentru comuniștii din Bălți! În nordul R. Moldova NU va fi organizat un referendum ca în Găgăuzia

Politică 27.03.2015 12:25 Vizualizări1568 Autor: Stela Mihailovici
EȘEC pentru comuniștii din Bălți! În nordul R. Moldova NU va fi organizat un referendum ca în Găgăuzia hotelubalti.md


Decizia adoptată de Consiliul Municipal Bălți pe 27 martie 2014, care a bulversat opinia publică și prin care se anunța intenția de a organiza un referendum în localitate pentru „determinarea vectorului de dezvoltare externă a R. Moldova”, așa cum au făcut cetățenii din Găgăuzia, a fost declarată ilegală de instanțele de judecată.

Curtea Supremă de Justiție a emis pe 25 martie o decizie irevocabilă în acest caz.

Judecătorii motivează că, la adoptarea deciziei, consilierii din Bălți au încălcat mai multe norme legale. „Potrivit Constituției, Parlamentul are atribuţia de bază și aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului. În competența autorităților administrației publice locale se includ doar efectuarea consultărilor populației în problemele ce țin de interes local”, se explică în încheierea de judecată.

Amintim că primarul comunist din Bălți, Vasile Panciuc, și consilierii locali din PCRM au atenționat de mai multe ori autoritățile de la Chișinău că nu sunt de acord cu apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană și au cerut să fie consultați cetățenii pentru determinarea vectorului de politică externă a statului.

La un eventual referendum, locuitorii orașului trebuiau să se pronunțe dacă vor în UE sau în Uniunea Vamală a Comunității Economice Euroasiatice.

Amintim că, pe 2 februarie 2014, în Găgăuzia a fost organizat un plebiscit pentru determinarea vectorului extern al statului. Peste 98% dintre persoanele care au participat la vot s-au pronunțat pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md