Din 2013 înapoi în 1914

Prezentul continuu

Situaţia la zi din Europa aminteşte astăzi de atmosfera încordată din ajunul asasinării la Sarajevo în 1914 a arhiducelui Franz Ferdinand, moment considerat ca fiind detonatorul direct al Primului Război Mondial. Comparaţia este poate un pic exagerată, dar ideea rămâne.

Nu vedem pădurea din cauza copacilor

Urmărind duelul verbal pe tema Ucrainei dintre Putin, pe de o parte, şi liderii europeni, pe de alta, ne scapă esenţele acestei polemici. Atenţi la detaliile manifestaţiilor de la Kiev, ignorăm imaginea de ansamblu. Nu vedem pădurea din cauza copacilor.

Or, în spatele confruntării pentru Ucraina dintre UE şi Rusia, se ridică duhul dezbinării. Pentru prima dată acuzaţiile reciproce pe care şi le aruncă în aceste zile Bruxellesul şi Kremlinul coboară temperatura scenei politice internaţionale până la valorile anormale ale războiului rece.

Nici măcar intervenţia armată din 2008 împotriva Georgiei nu a antagonizat relaţiile dintre Moscova şi statele comunităţii euroatlantice. Au fost atunci tensiuni şi proteste internaţionale. Presa europeană şi cea americană l-au supus pe Putin unei critici necruţătoare, iar liderii occidentali şi-au exprimat dezacordul cu acţiunile sale. Preşedintele rus, la rându-i, a ridicat glasul la oponenţii săi externi.

Neînţelegerile nu au degenerat totuşi într-o duşmănie nedisimulată. Ulterior însă evenimentele politice pe axa Vest-Est au evoluat într-o direcţie periculoasă.

Rusia nu vrea să fie Europa

Putin nu numai că a înăsprit verticala puterii, ci şi a dat cu piciorul în standardele europene în materie de justiţie, alegeri şi mass-media. El a construit un stat bazat pe valori diferite, altele decât cele din UE, preponderent chiar ostile celor occidentale.

Pe plan intern, s-a adoptat o serie de legi discriminatorii împotriva presei, organizaţiilor nonguvernamentale şi a unor minorităţi. Pe plan extern, antiamericanismul, înfruntarea globală a Occidentului şi resovietizarea spaţiului defunctei URSS au fost ridicate practic la rangul unei ideologii de stat.

Toate acestea au transformat pe neprins de veste divergenţele dintre Rusia şi ţările comunităţii euroatlantice dintr-o adversitate conjuncturală într-o polaritate sistemică. Într-o ciocnire a contrariilor.

Căci opoziţia Kremlinului faţă de extinderea UE nu-i doar o încercare de a-şi subordona fostele republici sovietice. La mijloc e o antipatie a Moscovei faţă de democraţiile liberale de tip occidental. E o tentativă de stăvilire a valorilor europene. A societăţilor deschise. A pluralismului politic.

Mai pe scurt, Rusia nu vrea să fie nici Europa şi nicio parte a civilizaţiei occidentale. Bătălia ei pentru Ucraina e mai mult decât o jinduială de teritoriu. E o dorinţă irezistibilă de a redeveni o supraputere capabilă să se opună comunităţii euroatlantice. De a se transforma într-un imperiu eurasiatic.

De la discordie la învrăjbire

Când spun că există similitudini între Europa din 2013 şi cea din 1914, nu prezic neapărat o nouă conflagraţie mondială. Rusia e prea slabă deocamdată ca să-şi permită o agresiune militară împotriva Uniunii Europene. UE nu-i Cecenia. Şi America nu-i Georgia.

Însă drumul parcurs de Rusia de la discordie la învrăjbire creează un puternic potenţial de război. Păstrând proporţiile, între Bruxelles şi Moscova se cască acum o prăpastie care în linii mari are tangenţe cu ruptura din 1939 între democraţiile europene, pe de o parte, şi dictaturile lui Hitler şi Stalin, pe de alta.

Privită din acest unghi, poziţia Rusiei periclitează însuşi proiectul comunitar. UE fusese fondată tocmai pentru a elimina orice risc de război. Şi din acest punct de vedere, şi-a îndeplinit misiunea.

În perioada postbelică, Bătrânul Continent a devenit un fief al păcii. Cu excepţia derapajului iugoslav, în Europa nu a avut loc niciun conflict armat semnificativ de-a lungul a 68 de ani, ceea ce constituie un record absolut în istoria modernă.

Iată de ce n-au dreptate politicienii şi observatorii politici de la Chişinău care susţin că Uniunea Vamală sau Uniunea Eurasiatică ar fi nişte fantome ce nu există în realitate. Din punct de vedere economic, acestea de bună seamă par a fi făcături ordinare. Ca proiecte ideatice, însă, ele sunt folosite de Putin pe post de arme îndreptate contra UE.

Aşa fiind, actuala dispută între Uniunea Europeană şi Rusia e mai mult decât o ceartă de moment. Vremurile confruntărilor geopolitice acute se întorc. Istoria, precum se ştie, se repetă. Întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă.