Deputat PAS // Termenul-limită de dizolvare a Parlamentului este 10 iunie
2086
Potrivit Codului civil, dacă evenimentul declanșator are loc pe 9 martie 2019, termenul de 3 luni expiră în 9 iunie 2019, ora 24:00 a acelei zile.
Întrucât 9 iunie 2019 e zi nelucrătoare, termenul-limită se mută pe următoarea zi, adică 10 iunie 2019.
Prin urmare, conform legii, termenul-limită de dizolvare a Parlamentului este 10 iunie 2019, susține deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco.
Calculele lui Litvinenco vin după ce Curtea Constituțională a stabilit că până astăzi, 7 iunie, mai putea fi format Guvernul, întrucât de la 9 martie până acum au trecut 90 de zile.
„Explic cu referire la texte legale.
1) Articolul 388 întitulat „Expirarea termenului” din Codul civil spune așa:
„(1) Termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art. 385 alin. (1), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni CARE, PRIN DENUMIREA SAU NUMĂRUL EI, CORESPUNDE ZILEI ÎN CARE A SURVENIT EVENIMENTUL SAU MOMENTUL ÎN TIMP RESPECTIV, iar în cazul prevăzut la art. 385 alin. (2), el expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.
(2) Dacă ultima lună nu are data respectivă determinată conform alin. (1), termenul expiră în ultima zi a lunii.”
2) Codul administrativ face referință la Codul civil. Alte reguli lipsesc.
3) Și Codul de procedură civilă are aceeași regulă de la 1 martie 2019.
4) Mai mult decât atât, întrucât 9 iunie 2019 e zi nelucrătoare, termenul-limită se mută pe următoarea zi, adică 10 iunie 2019. Or, art 389 din Codul civil prevede că „Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare”, a argumentat deputatul PAS.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații

















