15:32:12 26.04.2024
Stiri

„NEXUS Moldova” // CONSULTANȚĂ pentru migranți la Chișinău

Advertising 19.12.2014 13:53 Vizualizări7524 Autor: Ziarul National
„NEXUS Moldova” // CONSULTANȚĂ pentru migranți la Chișinău

EXTINDERE // NEXUS Moldova are acum acoperire națională. Proiectul-pilot, sau „inițiativa” precum preferă să-i zică cei ce îl implementează, și-a deschis la Chișinău cel de-al patrulea centru de servicii pentru migranți și familiile lor

Cetățenii moldoveni care intenționează să plece în străinătate, se află deja acolo sau au revenit acasă și au întrebări legate de migrație se pot adresa pentru consultanță gratuită în centrele de servicii NEXUS. Acestea se află în toate regiunile R. Moldova, la Edineț, Ungheni, Cahul și Chișinău. Centrul din capitală a fost inaugurat pe 18 decembrie, când a fost marcată Ziua internațională a migranților.

Reprezentanții Agenției IASCI (Viena, Austria) – instituția implementatoare NEXUS Moldova – au declarat la inaugurarea centrului din Chișinău că se mândresc că o bună parte a finanțării NEXUS a fost canalizată spre companiile private moldovenești care au renovat integral spațiul destinat Centrului Chișinău. „Încheiem acest lanț de patru centre care vor deservi populația R. Moldova. Am o plăcere deosebită de fiecare dată când păşesc pragul centrelor pe care le-am deschis aici. Experiența este una pozitivă, iar rezultatele se văd, împreună cu schimbările spre bine”, a punctat Ulrike Brüderle, director adjunct al IASCI, șefa Direcției finanțe și administrare NEXUS Moldova.

Autoritățile promit sprijin

Prezent la deschidere, viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, a mulțumit instituției că oferă chișinăuenilor posibilitatea de a se informa bine înainte de a părăsi țara sau după ce au revenit acasă. „Acest centru este o facilitate pe care oamenii o așteaptă demult. Este un exemplu clar că partenerii străini ne întind încă o mână de ajutor. Autoritățile locale vor sprijini orice inițiativă care vine în beneficiul cetățenilor”, a dat asigurări viceprimarul. Grozavu a lăudat și locația care a fost aleasă de NEXUS Moldova pentru centrul deschis în capitală. Strada Ismail, unde va activa instituția, este un loc aglomerat unde se întâlnesc foarte multe fluxuri de persoane, atât locuitori ai Chișinăului, cât și din alte regiuni ale țării, ținând cont de faptul că în zonă este gara auto și piața.

Consultație on-line

De ziua migranților NEXUS Moldova a decis să dea startul și platformei sale virtuale – www.nexusnet.md – care este de fapt un veritabil centru de servicii virtual cu denumirea oficială de Centrul de Servicii NEXUS Virtual. Începând cu 18 decembrie, moldovenii care au probleme sau întrebări legate de migrație vor putea fi consultați și on-line. Pentru asta, vor trebui să acceseze pagina web nexusnet.md, ce va conține diverse informații, ample și veridice, despre migrație. Vizitatorii se vor putea abona la materialele pregătite de NEXUS, vor putea adresa întrebări on-line sau vor putea solicita o consultanție pe viu de la operatori. Pentru orele în care operatorii nu sunt disponibili, orice doritor va putea lăsa un mesaj înregistrat la care va primi ulterior un răspuns. Prin NEXUS Virtual sporește substanțial accesibilitatea informațiilor și serviciilor NEXUS, iar migranții pot beneficia de sprijinul necesar oriunde s-ar afla.

R. Moldova, lider la capitolul „grijă față de migranți”

Activitatea pro-migranți inițiată de NEXUS este apreciată atât de autoritățile R. Moldova, cât și de partenerii străini. Guvernul a legat deja un parteneriat cu această instituție pentru a fi cât mai aproape de diaspora moldovenească. „Facem pași activi în întâmpinarea migranților, iar parteneriatul cu NEXUS demonstrează acest lucru. Știm că migranții, indiferent dacă sunt plecați, s-au reîntors sau se gândesc să revină la baștină, au nevoie de servicii multe, accesibile și de calitate. Acestea sunt oferite de centrele de servicii NEXUS și vor fi și mai accesibile virtual”, a declarat Victor Lutenco, șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora. Despre beneficiul politicilor migraționiste a vorbit și ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola. „Migrația a fost o parte importantă a dialogului dintre UE și R. Moldova, mai ales în contextul liberalizării regimului de vize. Discuțiile se poartă în cadrul Parteneriatului pentru mobilitate, iar NEXUS se încadrează perfect în lista celor 85 de proiecte bilaterale și multilaterale care au fost deja implementate în cadrul inițiativei Parteneriat pentru mobilitate UE-Moldova”, a punctat Tapiola la conferința NEXUS din 18 decembrie.

Studiu unic despre fenomenul migrației

De Ziua internațională a migranților NEXUS a prezentat și un studiu unic făcut în R. Moldova privind fenomenul migrației. Publicația „Inovația în migrația circulară: migrație și dezvoltare în Moldova” conține cele mai precise și actuale estimări ale numărului de migranți interni și externi, potențiali migranți sau repatriați. Raportul oferă analize comparative cu rezultatele sondajelor efectuate în anii 2009 -2010. Cercetările au fost făcute utilizându-se metodologiile aplicate în alte state ale Europei de Sud-Est. Studiul relevă faptul că numărul migranților moldoveni ar putea crește cu 20% în următorii ani. Aproximativ 107 mii de persoane au spus că intenționează să plece peste hotare la muncă. Potrivit calculelor, în migrație internațională pe termen lung sunt 411 mii de moldoveni. Dintre aceștia, 370 de mii de persoane sunt lucrători migranți, 18 400 de moldoveni se află la studii peste hotare, iar 18 700 de persoane sunt în migrație în scopul reîntregirii familiei. Cei mai mulți migranți se află în Rusia - 206 mii de cetățeni, 81 mii de moldoveni muncesc în Italia, iar între 8 mii și 10 mii de persoane sunt în Franța, Turcia și Portugalia. Experții au constatat că jumătate dintre moldovenii plecați ar fi dispuși să se întoarcă acasă și să investească în comunitățile lor.

Serviciile NEXUS devin populare

Deși numărul cetățenilor moldoveni migranți sau potențiali migranți este foarte mare, puțini sunt cei care cunosc despre activitatea unor instituții la care s-ar putea adresa după ajutor. Doar 9% din persoanele chestionate în cadrul studiului au spus că știu despre organizații, companii sau ministerul care oferă asistență migranților. Rugați printr-o întrebare deschisă să numească care sunt aceste instituții, 30% dintre respondenți au pomenit de NEXUS.

NEXUS Moldova a fost lansat pe 15 decembrie 2012. În prezent are patru centre de servicii pentru migranți deschise în Edineț, Ungheni, Cahul și Chișinău, ultimul fiind deschis pe 18 decembrie 2014. Tot atunci a fost lansat și Centrul NEXUS Virtual – www.nexusnet.md - o pagină de internet complexă prin intermediul căreia vor putea fi oferite informații și servicii la fel ca și la un centru obișnuit. Iniţiativa NEXUS Moldova este finanţată de Uniunea Europeană şi cofinanţată de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md