REPORTAJ // Comemorarea victimelor MASACRULUI de la Fântâna Albă
Ziua de 1 aprilie e declarată zi de pomenire a jertfelor de la Fântâna Albă atât în România, cât şi în afara Ţării. Astfel, mai mulți oficiali români, dar și autoritățile ucrainene au participat la un miting comemorativ.
La acest miting a participat și Secretarul de Stat în cadru DPRRP, Sebastian Ioan Hotca. „Comemorarea victimelor de la Fântâna Albă e o rană adâncă şi o pată întunecată în istoria naţiunii române, o rană, ce nu s-a vindecat nici până astăzi. Pomenirea martirilor naţionali, care s-au jertfit pentru Neam, Ţară şi Libertate, este o lecţie şi, în acelaşi timp, o motivaţie pentru noi de a fi uniţi şi de a promova cu mândrie istoria, limba şi cultura românească”, a spus oficialul român.
Potrivit lui Hotca, suntem obligaţi să-i comemorăm, întrucât ei au avut curajul şi demnitatea să nu-şi trădeze Ţara. „Trebuie să nu uităm ce spunea Nicolae Iorga: „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil, care nu-şi cunoaşte părinţii”. Datoria noastră morală este să transmitem aceste fapte din generaţie în generaţie, deoarece viitorul nostru depinde şi de modul în care tinerii vor înţelege istoria şi vor avea grijă de păstrarea identităţii naţionale”, a specificat Secretarul de Stat.
La acest miting s-a alăturat în premieră guvernatorul regiunii Cernăuţi, Oleksandr Fyşciuk. Demnitarul a adresat cuvinte de mulţumire României pentru susţinere în lupta pentru independenţă, accentuând importanţa păcii pentru poporul ucrainean. „Astfel de momente tragice să nu se mai repete nici pentru poporul român, nici pentru poporul ucrainean, nici pentru alte popoare, ca jertfa eroilor să nu fie zadarnică, să trăim în pace şi bunăstare, în înţelegere şi armonie”, a spus Fyşciuk.
Aceste idealuri au fost împărtăşite şi de Iaroslav Kurko, prim-locţiitor al preşedintelui Consiliului Regional, de Gheorghe Pridii, şeful ARS Hliboca, de Grigori Vanzureak, preşedintele Consiliului Raional Hliboca, de deputatul poporului Grigore Timiş.
Un reportaj detaliat de la fașa locului îl găsiți în ziarul Zorile Bucovinei
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni