Ce este „drunkorexia”, fenomenul care face ravagii printre tineri
Tot mai multe tinere renunță la mâncare pentru a reduce numărul de calorii și astfel să poată consuma mai mult alcool, fără a lua în greutate. Acest fenomen a devenit celebru sub numele de drunkorexie și, deși nu este încă recunoscut de medici drept o tulburare de alimentație, are efecte similare cu anorexia și bulimia.
Drunkorexia se manifestă cel mai adesea în rândul adolescentelor aflate în jurul vârstei de 18 ani, când sunt expuse concomitent provocării de a rămâne suple şi presiunii grupului privind consumul de alcool.
„Obișnuiam să sar peste mese pentru a evita să arăt balonată când ieșeam seara în oraș. Este un fenomen des întâlnit printre tineri, multe dintre clientele mele mă întreabă dacă ar trebui să renunțe la cină dacă plănuiesc să consume alcool în noaptea respectivă,” povestește un antrenor personal, citat de The Independent.
Băuturile alcoolice au un conținut caloric ridicat, o halbă de bere ajungând și la 197 de calorii (echivalentul unei felii de pizza), în timp ce un pahar de vin conține la fel de multe calorii ca o înghețată.
Iar consumul de băuturi alcoolice pe stomacul gol poate fi periculos pentru sănătate, atrage atenția medicul Sarah Jarvis.
„Înfometarea intenționată cu scopul de a face abuz de alcool într-un timp foarte scurt poate duce la intoxicație cu alcool și poate provoca stări de confuzie, vomă și leșin. Transformat în obicei, poate duce la boli la nivelul ficatului și inimii. Deși este bine să știi numărul de calorii din băuturi, nu trebuie să faci din asta o obsesie și să renunți la mâncare pentru a bea mai mult. Pentru cei care au grijă de siluetă, este recomandat să limiteze consumul de alcool și să nu sară peste mese,” spune medicul.
Statisticile arată că aproximativ 30% dintre studenții din campusurile americane, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au început să renunțe la mâncare pentru a consuma băuturi alcoolice la petreceri, fără a lua în greutate.
Sursa: digi24.ro
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei,mesaj de Ziua Europei: „Să nu uităm niciodată sprijinul pe care Comunitatea Europeană îl acordă R. Moldova, datorită eforturilor României, inclusiv ale Bisericii Ortodoxe Române”
Comisarul european, Johannes Hahn, optimist în privința șanselor R. Moldova de a ADERA la UE până în 2030: „Este posibil”
Maia Sandu, discurs în PMAN: „Cei 56 de mii de moldoveni care nu s-au mai întors acasă din cel de-al Doilea Război Mondial sunt durerea noastră. Memoria celor ucişi nu este motiv de petrecere, ci lecție de întipărit în suflet”