13:48:16 10.05.2024
Stiri

București-Chișinău, o nouă paradigmă sau „poduri de sentimente” peste Prut

Opinii 06.01.2014 12:54 Vizualizări2459 Autor: Nicolae Negru
București-Chișinău, o nouă paradigmă sau „poduri de sentimente” peste Prut


Traian Băsescu revine la tema unirii. El menționează, în premieră, Republica Moldova în mesajul prezidențial de Anul Nou, felicitându-i pe cetățenii moldoveni pentru „pasul important pe care l-au făcut pe calea integrării europene”, subliniind că „atât România, cât și Republica Moldova aparțin spațiului european prin limba, cultura și istoria care ne unesc, dar și prin valorile și aspirațiile pe care le împărtășim”. Apoi, vorbindu-le jurnaliștilor despre anul 2014, președintele României a spus că și-ar dori „ca nu numai câţiva politicieni, dar şi românii să gândească la relaţia noastră viitoare cu Moldova”. Din punctul său de vedere, 2014 trebuie să fie „anul în care să afirmăm cinstit şi deschis că Moldova este pământ românesc şi că nu s-a născut odată cu pactul Ribbentrop-Molotov această ţară, ci are o istorie, cultură, limbă, legate de România şi de poporul român”.

Probabil, fiindcă politicienii se află în vacanță, n-a urmat de data aceasta nici o reacție, nici o replică, nici la București, nici la Chișinău. Vacanța însă e și un bun pretext pentru tăcere, căci ce s-ar mai putea adăuga la ceea ce s-a spus după declarația precedentă, din ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius? Atunci Băsescu a afirmat că mai devreme sau mai târziu România și Republica Moldova se vor uni, căci „sângele apă nu se face”.

Luni, 6 ianuarie, el a venit cu precizări. Din punctul său de vedere, unirea este o „alternativă pentru continuarea drumului către Uniunea Europeană”. „România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind Republica Moldova, care nu-i privește pe politicienii de la Chișinău. Dacă există riscul unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă”, a declarat președintele României.

Nu mai încape îndoială că Băsescu schimbă definitiv „macazul” în relațiile cu R. Moldova. Chiar dacă nu sunt susținute de ceilalți lideri politici din România, contează efectul pe care declarațiile sale îl produc în R. Moldova și în exterior. Ca șef de stat, el oficializează o altă „paradigmă”, un alt „șablon” relațional față de R. Moldova, chiar dacă motivele par un pic donquijotești, mai curând personale decât venind din partea statului român, mai curând sentimentale, decât politice.

De acum înainte, moldoveniștii, „stataliștii”, interni și externi, vor trebui să se obișnuiască cu ideea că „mai devreme sau mai târziu” se va pune problema unirii, așa cum s-au obișnuit cu „limba română”, „un popor, două state”, „două state românești”. Dacă ieri aceste sintagme rostite la București provocau furie și scandal la Chișinău, astăzi nu mai reacționează decât „patrioții” de profesie și românofobii cronici. (Cu atât mai mult, declarațiile lui Băsescu nu sunt o surpriză pentru liderul PCRM, Vladimir Voronin. În 2005, el a discutat despre unire cu Băsescu, în beciurile de la Cricova, și chiar s-au înțeles să unească destinele Republicii Moldova cu ale României, așa cum a fost în trecut. )

Schimbarea e de natură mentală. E ca diferența dintre un adevăr rostit și nerostit. În realitate, Băsescu „dă cărțile pe față”. Chiar dacă nu ar fi rostit cuvântul „unire”, faptele vorbeau de la sine: 5 500 de burse, cetățenia română nu se acordă de flori de cuc, din „sentimente frățești”. Brânza-i pe bani, pe ambele maluri ale Prutului, o știe bine orice „statalist”, de la Chișinău sau de la Moscova. Drumul parcurs până acum, deși foarte încet, a apropiat, nu a îndepărtat R. Moldova de România.

Mai sunt însă multe de făcut în relațiile dintre România și Republica Moldova, pentru a reînnoda firele economice, sociale, culturale rupte în mod brutal după 1944, pentru a putea comunica și a ne cunoaște unii pe alții mai bine. Un exemplu grăitor este numărul de poduri peste Prut, de trei ori mai mare în perioada interbelică, decât astăzi. În peste 20 de ani nu s-a reușit decât reconstrucția unui singur pod, cu bani europeni. Are Băsescu un plan să accelereze acest proces după ce își va încheia mandatul de președinte?

Reacția sa la adresa premierului Iurie Leancă denotă că miza e mai curând pe „podurile de sentimente”, de emoții. Conform sondajelor, declarația lui Leancă privind problemele pe care le creează discuțiile despre unire se justifică din punct de vedere electoral, dacă se dorește obținerea unei majorități parlamentare proeuropene în 2014. E vorba despre o realitate existentă, indiferent de studiile diplomatice ale premierului. A spus și Băsescu că unioniștii nu constituie majoritatea. Și atunci de unde vine supărarea? „Dacă te superi, Jupiter, e semn că nu ai dreptate”, spunea un personaj al lui Dostoievski.

Declarațiile lui Băsescu sugerează că, spre deosebire de liderii Coaliției Proeuropene de la Chișinău, el are siguranța ireversibilității cursului european. El consideră, probabil, că, deși provoacă în mod deschis Rusia tot mai agresivă și mobilizează opoziția pro-rusă, trenul R. Moldova spre Europa nu mai poate fi oprit. Altfel, ar trebui să considerăm că spune hop înainte de a sări, că se joacă cu focul.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md