00:02:36 22.05.2024
Stiri

Beneficiile traiului de unul SINGUR

Știri 11.10.2016 14:45 Vizualizări1755 Autor: Ziarul National
Beneficiile traiului de unul SINGUR Sursa: sanatatesistaredebine.ro


Deşi blamat de majoritatea, traiul de unul singur aduce numeroase beneficii.

Omul este o fiinţă socială. În pofida faptului că această afirmaţie ne este cunoscută şi de mult timp confirmată, din ce în ce mai mulţi oameni din diverse medii sociale şi culturale, aleg să trăiască singuri.

Acest stil de viaţă poate părea a fi în contradicţie cu natura umană, dar este o tendinţă naturală şi de ce nu, uneori cu efecte benefice.

Studii efectuate de experţii psihosociologi, aduc la iveală o serie de efecte benefice, după cum urmează:

Descoperirea de sine

Mediul solitar este deseori un mediu propice descoperirii de sine. Punctele noastre forte, slăbiciunile, dorinţele, motivaţiile ne devin mai evidente, deoarece nu mai suntem distraşi de cei cu care ne împărţim spaţiul personal (ex. parteneri, prieteni).

Practic, viaţa solitară ne face să fim mai conştienţi de vieţile noastre personale, dar şi ale altora.

Ne ajută să trecem mai uşor peste stresul zilnic

Traiul solitar ne oferă libertatea de a ne relaxa după o zi încărcată. Persoanele sensibile emoţional tind să se încarce cu mai mult stres, fie de la lucru sau din viaţa socială, iar un moment de relaxare în confortul casei proprii este deseori perceput ca fiind benefic.
Traiul într-un spaţiu comun poate face acest gen de relaxare aproape imposibil.

Descoperirea sinelui creativ

Traiul solitar ne poate oferi timpul necesar pentru hobby-urile preferate. Majoritatea marilor scriitori, artişti şi muzicieni trăiesc în medii solitare, înconjuraţi de relaxare şi linişte.

Libertatea de a face ce vrei

Simplu spus: poţi face ce vrei, când vrei şi cum vrei. Printre avantajele traiului olitar se numără şi lipsa grijilor de a te abţine din a face ce vrei ca să îi menajezi pe ceilalţi.
Traiul în comun are beneficiile sale, ca spre exemplu, ne învaţă cum să socializăm şi să trăim în armonie cu cei din jur.

Armonia interioară

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că timpul de care avem nevoie să îl petrecem departe de viaţa socială, este direct relaţionat cu nivelul presiunii vieţii sociale la care suntem supuşi zilnic.
Astfel, cu cât vieţile noastre sunt mai agitate, cu atât avem nevoie de mai mult timp pe care să îl petrecem pe cont propriu.

Legături mai strânse

Fie că este vorba despre legături pe care le realizăm cu noi înşine, un prieten sau un grup, traiul solitar ne oferă timp pe care îl putem petrece concentrându-ne pe lucruri care ne sunt dragi şi esenţiale, decât să ne divizăm atenţia pe lucruri mai puţin importante.

Învăţăm să îi apreciem mai mult pe cei din jur

Petrecerea timpului pe cont propriu ne învaţă adevărata valoare a relaţiilor cu cei din jur.
Relaţiile cu familia, prietenii şi cei dragi în general, sunt deseori percepute ca ceva care ni se cuvine pe drept, dar traiul solitar ne poate ajuta să descoperim adevărata valoare a acestor relaţii.

Creşterea încrederii de sine

Atunci când trăim singuri, nu ne putem baza pe nimeni altcineva pentru îndeplinirea muncilor casnice zilnice cum ar fi gătitul şi spălatul.
Ţine doar de noi cum vom reuşi să ne achităm de aceste sarcini. În acest fel putem descoperi noi calităţi de care dispunem şi ne putem creşte stima de sine.

Sursa: sanatatesistaredebine.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.05.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Vor circula tancuril...

17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md