00:59:38 02.05.2024
Stiri

ANUNȚUL lui Diacov privind ideea de a CONSTITUI un bloc electoral

Politică 30.09.2014 17:02 Vizualizări2533 Autor: Ziarul National
ANUNȚUL lui Diacov privind ideea de a CONSTITUI un bloc electoral


Președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, a declarat că partidele proeuropene aflate la guvernare nu vor participa în alegeri într-un bloc electoral, așa cum se vehicula acum câteva săptămâni.

„A fost lansată o așa idee, de a merge împreună în alegeri, dar ea nu s-a copt până la capăt. Fiecare a venit cu argumentele sale și, probabil, argumentele noastre nu au fost convingătoare”, a dezvăluit Diacov în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la Unimedia.

Democratul a spus că PD va merge în alegeri cu lista proprie, iar în capul ei se va afla președintele formațiunii, Marian Lupu. „La alegerile din cadrul partidului l-am desemnat pe Marian Lupu, pe Vlad Plahotniuc. Nu pot să vi-i spun pe toți, pentru ca să nu se supere cineva. Probabil, voi fi și eu în lista electorală, pentru că e nevoie de oameni cu experiență. Eu încă nu mi-am spus ultimul cuvânt în politică”, a menționat acesta.

De asemenea, Diacov a precizat că PD are mai mulți candidați „capabili” să preia funcția de premier, doar că asta se va întâmpla în funcție de numărul de voturi acumulate la alegeri. „Avem cel puțin 8 oameni care ar fi premieri buni. E vorba de Marian Lupu, Vlad Plahotniuc, Andrian Candu, Pavel Filip, Vasile Botnari. Ce, Igor Corman nu ar putea fi? Am văzut că Mihai Ghimpu a spus că Dorin Chirtoacă e candidatura PL pentru funcția de premier. Mulți au perceput acest anunț drept banc. Nu știu ce se va întâmpla. Trebuie să vedem ce pondere va avea partidul după alegeri și pe urmă vom discuta despre funcții”, a adăugat Dumitru Diacov.

Președintele de onoare al PD l-a criticat pe Mihai Ghimpu, dar admite că trebuie de făcut o coaliție postelectorală cu forțele proeuropene. „Mie nu-mi place la Ghimpu că tot spune că doar el e curat, iar restul - murdari. El este ca toți. Nu cred că e oportun să dai coate tuturor. Fiecare are calități și bune, și mai puțin bune. Oricum, după alegeri urmează să ne așezăm la masa de negocieri și să asigurăm continuitate țării”, a mai spus democratul, care speră că noul Guvern va fi format la o săptămână după alegerile din 30 noiembrie.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md