Analiștii politici oferă SOLUȚII pentru ieșirea din „BLOCAJUL” negocierilor pentru formarea unei coaliții de guvernare
3012
Declarații // Negociatorii pentru formarea unei coaliții joacă un rol, Ghimpu vrea să împartă medalii, iar pe noi, alegătorii, nu ne așteaptă nimic bun
Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova și Partidului Democrat, Vlad Filat și Marian Lupu, au anunțat ieri că negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare cu liberalii sunt „în blocaj” și că inițiază negocieri cu comuniștii.
De cealaltă parte, președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că nu e vorba de niciun blocaj și că negocierile vor continua și astăzi, dar exclude participarea la guvernare alături de comuniști.
Care ar fi cea mai bună soluție în situația actuală pentru constituirea unei coaliții de guvernare în R. Moldova, Ziarul NAȚIONAL a încercat să afle de la mai mulți analiști politici de la Chișinău.
Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, prevede patru scenarii care ar putea avea loc, în condițiile în care „Partidul Liberal insistă să-i fie acordată funcția de șef al statului acum sau peste un an și trei luni”.
„Mihai Ghimpu se vrea președinte și consideră că asta e cea mai eficientă pârghie care-i trebuie. În loc să discutăm despre reforma justiției sau combaterea corupției, el vrea să dea medalii. O soluție pentru formarea unei coaliții ar fi participarea tacită a PCRM la guvernare cu PLDM și PD prin susținerea unui Guvern minoritar. Asta înseamnă că PCRM trebuie să beneficieze de anumite pârghii, cum ar fi deținerea controlului asupra unor instituții pe care noi le vrem depolitizate. O altă soluție mai stabilă ar fi participarea PCRM la guvernare, dar comuniștii ar putea cere renegocierea unor prevederi din Acordul de Asociere cu UE. O coaliție mai largă, inclusiv cu participarea PCRM și PL, tot ar fi o soluție, dar Ghimpu e inflexibil în această privință”, enumeră Barăroșie.
Un al patrulea scenariu în opinia analistului ar fi alegerile anticipate, dar nu crede că PLDM, PD și PCRM își doresc acest lucru.
„Democrații nu mai au șanse să crească, PCRM și PLDM vor pierde și mai mult din electorat. Totodată, lumea ar putea fi „îmbătată” de așa-zisul succes al lui Igor Dodon care se datorează Curții de Apel și Curții Supreme de Justiție prin decizia luată vizavi de Renato Usatîi și acest partid ar putea lua și mai mult. PL are un electorat stabil și nu-l paște niciun pericol în cazul unor alegeri anticipate”, a spus Barbăroșie.
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Vasile Gârneț, consideră că primul pas pentru ieșirea din blocajul acestor negocieri, „sfidător de lungi și ofensatoare” pentru cei care așteaptă să avem în sfârșit o nouă guvernare, este transparența lor.
„Avem doar scurgeri de informații, care incită spiritele și mențin o atmosferă de neîncredere și nervozitate. Doar prin asigurarea transparenței procesului de negocieri opinia publică va afla cine sunt cei care ridică obstacole în calea obținerii unui acord, cine vine cu pretenții exagerate la capitolul funcții, disproporționate cu ponderea sa electorală, și cine pledează pentru menținerea actualei stări de lucruri în justiție, de exemplu, domeniu în care s-au adus atâtea critici Republicii Moldova din partea partenerilor europeni. Negocierile purtate în prezența reprezentanților presei și ai societății civile nu numai că ar modifica stilistica, limbajul dialogului, ci i-ar responsabiliza pe politicieni („mai ușor cu prostiile că ne vede și ne-aude lumea!”), i-ar obliga să-și facă rezonabile revendicările pe care le înaintează”, crede Vasile Gârneț.
În al doilea rând, susține editorialistul nostru, ar fi foarte utilă invitarea unor intermediari europeni, buni cunoscători ai realităților din R. Moldova, care să aducă la masa negocierilor exemple și practici din țări cu democrație avansată și, totodată, să vină cu soluții aplicate în alte state foste comuniste, care au probleme similare celor din R. Moldova.
„În sfârșit, dacă nu se mișcă carul din loc, trebuie început dialogul și cu PCRM, pentru a face funcțional Parlamentul și a da țării un Guvern, dacă PCRM este dispus să susțină orientarea proeuropeană a Republicii Moldova și reformele cerute de Acordul de Asociere și nu vrea hăul și destabilizarea unor alegeri anticipate. Însă dialogul cu comuniștii nu trebuie folosit ca armă de presiune la adresa colegilor din (viitoarea) coaliție, nu trebuie transformat într-un șantaj, pentru că societatea s-a săturat de asemenea metode cinice și imorale. Vrem o clasă politică responsabilă, nu niște cartofori lipsiți de scrupule”, afirmă Gârneț.
Analistul politic Viorel Cibotaru afirmă, însă, că politicienii care negociază formarea unei coaliții de guvernare „joacă un rol” demn de „teatrul unui singur actor”.
„Partidele puternice își îndeplinesc planurile pentru a-i determina pe politicienii mai mici să cedeze cât mai mult. Asistăm la negocieri de clarificare a relațiilor personale ale politicienilor și împărțirea funcțiilor de către aceștia. Lipsește substanța negocierilor. Pe noi, alegătorii, nu ne așteaptă nimic bun. Vom fi dominați de interese de clan, iar soluția cea mai bună sunt politicienii onești”, a declarat Cibotaru.
Potrivit analistului, în loc negociatorii să se concentreze pe lucruri importante, aceștia discută cum să aleagă președintele, care este, în viziunea sa, „o problemă tehnică, secundară”, mai ales că 80 la sută din participanții la mai multe sondaje au declarat că vor ca președintele R. Moldova să fie ales prin vot direct de către populație.
23.06.2026
14:40
421
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
22.06.2026
18:24
921
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
717
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
673
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
17.06.2026
12:37
2101
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
16.06.2026
00:12
2521
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
12.06.2026
21:54
3522
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
4079
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
3190
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
05.06.2026
14:27
3585
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
23.06.2026
21:00
215
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
23.06.2026
19:52
298
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
23.06.2026
17:03
389
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
430
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
418
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
448
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
422
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
415
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
414
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
437
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
11:52
664
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
383
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
520
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
498
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
443
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
422
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
505
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
541
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
619
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
720
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
919
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
715
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
671
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
600
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














