03:47:10 26.04.2024
Stiri

AMENINŢARE reală sau MASCARADĂ? // Ruşii repetă de zor procedurile în caz de atac nuclear şi construiesc adăposturi antiatomice

Reportaj 26.10.2016 09:01 Vizualizări1696 Autor: Ziarul National


AMENINŢARE reală sau MASCARADĂ? // Ruşii repetă de zor procedurile în caz de atac nuclear şi construiesc adăposturi antiatomice Sursa: business24.ro

Noi exerciţii de apărare civilă în caz de atac nuclear au fost organizate în Rusia, pentru a doua oară într-o singură lună, în condiţiile în care simulări de genul acesta şi de amploare naţională au loc cel mult o dată pe an, în condiţii normale.

Mai mult, pe măsură ce retorica antioccidentală a Kremlinului prinde avânt, autorităţile din Rusia au început să reamenajeze şi să modernizeze adăposturile antiatomice din marile oraşe, informează IB Times.

Analiştii susţin că Moscova ori se pregăteşte de război, ori încearcă să distragă atenţia populaţiei de la dezastrul economic în care se află ţara. Ori ambele.

„Multă lume crede că al Treilea Război Mondial a şi început, dar realitatea este că ne aflăm încă în faza rece a unui conflict, acesta putând evolua sau nu într-un război”, explică Led Gudkov, şeful centrului de sondare a opiniei publice ruse Levada.

Igor Zuyev, un constructor de adăposturi antiatomice din Rusia, spune că afacerea sa merge ca pe roate în această perioadă, un adăpost particular pentru o familie de patru membri ajungând să coste şi 24.000 de dolari.

„Când lucrurile au început să se încingă, în special după anexarea Crimeii, lumea a luat-o razna, iar comenzile au venit pe bandă rulantă. Cererea pentru adăposturi antiatomice este în creştere din acel moment”, a explicat Zuyev, într-un interviu acordat The Wall Street Journal.

Panică la Moscova

40 de milioane de ruşi au fost implicaţi în exerciţiile care au simulat un atac chimic sau atomic asupra marilor oraşe, cea mai importantă desfăşurare de forţe fiind sesizată în capitala Rusiei.

În total, apărarea civilă a folosit 200.000 de unităţi de salvare şi 50.000 de piese de echipament pentru a pune în scenă exerciţiul care a durat patru zile.

Agenţia rusă RIA Novosti a anunţat recent că autorităţile din Moscova au făcut un nou inventar al spaţiilor care pot fi folosite ca adăposturi pentru civili în cazul unui atac chimic sau nuclear asupra capitalei.

„Pentru Rusia, eşecul diplomatic survenit în chestiunea războiului din Siria reprezintă o disfuncţionalitate a ordinii globale instaurate de Statele Unite după Războiul Rece.

Pentru americani este doar un semn că ruşii şi-au luat nasul la purtare”, comentează Fyodor Lukyanov, preşedintele Prezidiului pentru Afaceri Externe şi Apărare.

„Rusia este sătulă de minciunile arogante ale Americii”, atacă şi comentatorul rus Dmitry Kiselyov, în vreme ce, din SUA, activista pentru pace Cindy Sheehan, mama unui tânăr soldat mort în Irak, avertizează asupra riscului unui război total cu Rusia, în cazul victoriei în alegeri a candidatului Partidului Democrat, Hillary Clinton.

Pentru moment, singura măsură oficială dispusă de preşedintele rus Vladimir Putin a fost anularea acordului semnat în 2000 cu SUA pe tema eliminării armelor nucleare cu plutoniu.

„Decizia luată de noi ar trebui să fie un semnal pentru Washington”, a comentat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Sursa: business24.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md