14:14:40 14.05.2024
Stiri

Achizițiile frauduloase de la întreprinderile de stat, în vizorul deputaților. Ce proiect de lege au pregătit?

Politică 29.09.2015 13:20 Vizualizări1587 Autor: Stela Mihailovici
Achizițiile frauduloase de la întreprinderile de stat, în vizorul deputaților. Ce proiect de lege au pregătit?


Întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care statul deține o cotă-parte din capitalul social ar putea fi obligate să-și facă toate achizițiile de bunuri și servicii doar prin organizarea unor licitații, în baza Legii privind achizițiile publice. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată în Parlament de deputații din fracțiunea Partidului Liberal Democrat.

Parlamentarii afirmă în nota informativă a proiectului că, în prezent, majoritatea întreprinderilor de stat înregistrează pierderi în activitate, dar fac achiziții frauduloase care prejudiciază bugetele instituțiilor.

„Prima dintre cauzele performanței reduse a întreprinderilor de stat specialiștii Curții de Conturi, Inspecției Financiare, Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei o numesc ineficiența în achiziții. Procedurile respective sunt efectuate cu un șir de iregularități, cele mai frecvente fiind: procurări la prețuri nejustificate, achiziții prin intermediari, achiziții de proporții fără acordul Consiliului sau fondatorului, efectuarea procurărilor cu încălcarea procedurilor și regulamentelor interne.

La acest lucru contribuie regulamentele interne în mare parte declarative care nu prevăd proceduri clare și transparente de achiziții și sancțiuni pentru abuzuri”, argumentează autorii proiectului.

Potrivit datelor Registrului patrimoniului public, în prezent în R. Moldova sunt 244 de întreprinderi de stat și 112 societăți pe acțiuni în care statul deține cotă-parte în capitalul social care au o valoare totală de peste 18 miliarde de lei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md