Bărbat din R. Moldova, reținut în Italia: Și-ar fi aruncat iubita de la etaj
Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 41 de ani, stabilit în Italia, a fost reținut la scurt timp după ce partenera sa a căzut de la fereastra apartamentului lor, situat la etajul patru al unui bloc din Ostia, lângă Roma.
Potrivit presei italiene, femeia de origine braziliană a fost găsită în dimineața zilei de 4 aprilie curent fără viață, pe trotuarul din fața blocului.
Cercetările preliminare ale oamenilor legii arată că victima, în vârstă de 46 de ani, ar fi fost împinsă de la fereastră de către bărbat, cei doi având probleme cu drogurile.
Între cei doi ar fi izbucnit o ceartă cu puțin timp înainte de moartea femeii.
„Inițial, s-a speculat că moartea lui ar fi putut fi un act voluntar. Cu toate acestea, pe măsură ce ancheta a avansat, probele împotriva lui Dorin Nemțelea s-au acumulat. Bărbatul nu a reușit să ofere o explicație convingătoare despre evenimentele petrecute în acea dimineață în apartament”, notează Gazetaitalomoldova.
UTIL // Basarabenii, chemați la urne să-și aleagă eurodeputații! ADRESELE exacte ale celor 52 de secții de vot deschise de către România pe teritoriul R. Moldova pentru alegerile europarlamentare de pe 9 iunie
LISTA celor 13 sportivi din R. Moldova, calificați la Jocurile Olimpice de la Paris: Cei mai mulți vor concura la lupte
VIDEO, ANTInostalgia // Campania antialcoolică a lui Gorbaciov, un „eșec total”, dar cu sute de mii de ha de viță-de-vie distruse: „Moldoveanul, cum n-o dai, n-o făcut nuntă cu ceai”