11:12:14 18.05.2024
Stiri

Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, să nu uităm...

Actualitate 03.05.2024 09:12 Vizualizări2874 Autor: Nicolae Negru
Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, să nu uităm...


Semne diacritice

Deși e Săptămâna Patimilor la creștini, printre care se numără și Putin, și Patriarhul Kiril, Rusia nu a încetat până acum să lovească zilnic cu rachete balistice Odesa, Harkovul și alte orașe ucrainene, distrugând clădiri, omorând oameni civili, copii, bucurându-i pe putiniștii noștri care prind la curaj. (Creștini ortodocși și ei, nu-i auzi să protesteze sau măcar să deplângă victimele.)

O rachetă balistică costă milioane de euro, dar fiindcă zboară pe o traiectorie cosmică, e mult mai greu de doborât și, corespunzător, distrugerile sunt mai impresionante și numărul celor uciși este mai mare. O frenezie a distrugerilor și omuciderilor pare să-i fi cuprins pe ruși, ei lasă în spatele lor doar ruine și morți - uitați-vă ce a rămas din Bahmut, Avdiivka și acum i-a venit rândul orășelului Ciasov Yar....

Posibil, măcar sărbătoarea Învierii îi va determina să facă o pauză în desfășurarea „războiului sfânt” al ortodocșilor creștini din Rusia împotriva ortodocșilor creștini din Ucraina. Dar ce schimbă acest gest fățarnic în esență? Pe parcursul lunii aprilie, Rusia a trimis asupra Ucrainei peste 300 de rachete, circa 300 de drone și peste 3 200 de bombe ghidate, conform datelor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Cu aleluia și semnul crucii, cu fiece clătinare a cădelniței patriarhale și învălătucire a fumului de tămâie a zburat o rachetă, a explodat o bombă rusească peste capetele ucrainenilor...

De la bombe de 300, 600 de kilograme s-a ajuns la cele de 1 500 kg și se așteaptă că degrabă vor fi folosite și cele de 3 000 de kg, care nu lasă șanse de viață nimănui nimerit în raza lor de acțiune. Mai nou, cu ocazia Paștelui probabil, Rusia a folosit împotriva ucrainenilor din tranșee substanțe chimice, inclusiv cloropicrina, interzise de Convenția internațională privind armele chimice. V-ați putut imagina că cititorii lui Tolstoi, Gogol, Cehov, iubitori de balet și patinaj artistic, lansează rachete balistice, aruncă bombe de 3 000 de kg, suflă gaze toxice împotriva ucrainenilor cititori ai acelorași scriitori?

Aceasta durează deja de doi ani, două luni și 9 zile. Consiliul de Securitate al ONU nu e capabil de nimic, căci Rusia are drept de veto, iar Adunarea Generală a ONU nu poate adopta decât niște recomandări de care poți să nu ții cont. Și de cele mai multe ori nu se ține cont.

Se dovedește că și liderii spirituali ai lumii nu prea contează sau nu vor să se implice, tac. Iar cei care se văd nevoiți să se expună, îi sfătuiesc pe ucraineni să aibă „tăria” de a capitula. Nu Rusia să-și retragă trupele, ci ucrainenii să ridice steagul alb și să-i permită lui Putin să ocupe atâta teritoriu cât îi va pofti sufletul său de kaghebist enigmatic. De ce? Fiindcă Putin posedă arma nucleară, iar ucrainenii au cedat-o pe a lor, crezând în promisiunile SUA, Rusiei și Marii Britanii.

    -Dar dacă Putin va ataca mâine pe altcineva?

    -El a spus că nu va ataca.

    -El a spus că nu va ataca nici Ucraina, dar a atacat-o.


Ceea ce ar trebui să-i consoleze pe ucrainenii supuși genocidului e că rachetele vin din partea unui popor frățesc, ba chiar din partea unui popor care îi consideră ruși, iar limba ucraineană nu e pentru ei decât o abatere dialectală de la limba rusă. Pretinsa „frăție” face ca rușii să arate și mai monstruos: se atacă pe ei înșiși cu rachete balistice, cu bombe de 1,5 tone, cu gaze toxice? Cain și-a ieșit complet din minți și trebuie legat!

După Macron, și alți lideri europeni nu exclud că își vor trimite trupele în ajutorul ucrainenilor. Căci dacă îi vor permite lui Putin să câștige, toată construcția Europei unite se va prăbuși, toate eforturile ei pașnice de aproape optzeci de ani se vor duce pe apa sâmbetei.

,,Am un obiectiv strategic clar: Rusia nu poate câştiga în Ucraina. Dacă Rusia va câştiga în Ucraina, nu vom mai avea securitate în Europa. Cine poate spune că Rusia se va opri acolo? Ce securitate (va mai exista) pentru alte ţări învecinate, Republica Moldova, România, Polonia, Lituania şi multe altele? Şi, în fond, ce credibilitate (vor mai avea) europenii care au cheltuit miliarde, care au declarat că acolo este în joc supravieţuirea continentului şi care nu şi-au oferit mijloacele de a opri Rusia? Deci da, nu trebuie să excludem nimic", a declarat Macron pentru „The Economist”, citat de Agerpres.

E logic, nu-i așa?



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md