Zidane a DEMISIONAT de la Real Madrid: „Am decis să nu mai continui!”. Reacţia lui Perez şi a jucătorilor, precum și posibilii înlocuitori
Zinedine Zidane (45 de ani) a plecat de la Real Madrid după 872 de zile în care a condus echipa de pe Santiago Bernabeu. Antrenorul care a câştigat trei Ligi ale Campionilor în ultimii trei ani a făcut anunţul într-o conferinţă de presă programată în grabă, la ora 14:00, la care a apărut alături de preşedintele Florentino Perez.
„Pentru mulţi e o decizie lipsită de sens, dar nu şi pentru mine. E momentul unei schimbări. Voi fi mereu alături de Real Madrid. Clubul are nevoie de o schimbare pentru a continua sa câştige trofee la cel mai înalt nivel. Am decis să nu continui anul viitor la Madrid. E un moment rar, important pentru toţi, cred că e nevoie de un alt discurs, după aceşti trei ani, dar şi de alte metode de a lucra. Aceasta e decizia mea! Iubesc Real Madrid şi îi mulţumesc preşedintelui Florentino Perez că mi-a dat şansa asta, îi voi fi recunoscător toată viaţa”, a spus Zizou, în debutul conferinţei de presă la care a apărut alături de Florentino Perez.
Florentino Perez a reacţionat şi el la vestea dată de Zidane. Preşedintele de pe Santiago Bernabeu şi-a găsit cu greu cuvintele: „Nu ne aşteptam ca el sa ia o asemenea decizie. E o zi trista pentru clubul Real Madrid”, a spus Perez în cadrul conferinţei de presă.
Sergio Ramos şi Toni Kroos au fost primii fotbalişti care au reacţionat după vestea aflată.
„Mulţumesc, mister! A fost o plăcere!", a scris Toni Kross pe Twitter, după ce Zidane şi-a anunţat plecarea.
„Mister, ca jucător cât şi acum ca antrenor, ai hotărât să te retragi când erai la cel mai înalt nivel. Îţi multumesc pentru cei doi ani şi jumătate de fotbal, muncă, dragoste şi prietenie. Pleci, dar moştenirea ta va rămâne pentru totdeauna. Ai scris unul dintre cele mai de succes capitole din istoria Realului", a scris Ramos pe Twitter.
Marca anunţă şi numele posibililor înlocuitori ai lui Zidane. Sursele ziarului de casă al Realului susţin că Guti şi Mauricio Pochettino sunt principalele variante ale preşedintelui Realului.
Centrale electrice cu turbine pe gaz, oferite R. Moldova de către Uniunea Europeană: CSE a activat și Mecanismului de Protecție Civilă al UE în vederea asigurării securității energetice
DOC // Guvernul COMPENSEAZĂ creșterea tarifului la energie electrică pentru agenții economici din sectorul alimentar și din industria prelucrătoare: Până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni
Maia Sandu, răspuns pentru separatistul Krasnoselski, care „distorsionează realitatea”: „Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”