Zi de DOLIU național // Cetățenii R. Moldova, ALĂTURI de poporul Ucrainei. Victimele RĂZBOIULUI declanșat de Federația Rusă, comemorate în R. Moldova. La ora 12.00 va fi păstrat un moment de reculegere
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ziua de 4 aprilie 2022 este declarată zi de doliu în toată republica. Doliul este instituit pentru comemorarea tuturor victimelor războiului declanșat de către Federația Rusă împotriva Ucrainei pe 24 februarie curent și în semn de profundă compasiune și solidaritate față de poporul ucrainean.
În conformitate cu decretul prezidențial, astăzi, în toate localitățile republicii, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale R. Moldova de peste hotare drapelul de stat va fi coborât în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria victimelor războiului din Ucraina prin păstrarea unui moment de reculegere.
Totodată, li se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe astăzi la desfășurarea acțiunilor distractive în masă, iar instituțiilor mass-media – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.
Citește și: VIDEO +18 // Imagini cutremurătoare cu masacru de la Bucha. „Eliberatorii” rușii ar fi omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Primarul spune că au fost omorâți oameni de toate vârstele, inclusiv femei
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”