09:47:41 13.01.2025
Stiri

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucția Ucrainei

Actualitate 14.06.2024 11:51 Vizualizări924 Autor: Ziarul National
Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucția Ucrainei Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei, după pagubele cauzate de invazia Rusiei.

„Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Ucrainei. Asemănător cu ceea ce a fost Planul Marshall pentru Europa după război”, a afirmat Zelenski, potrivit unui discurs postat pe site-ul preşedinţiei, notează Agerpres.

Planul Marshall a fost un program de ajutor economic de miliarde de dolari acordat de Statele Unite aliaţilor săi europeni după cel de-al Doilea Război Mondial.

Banca Mondială a estimat că reconstrucţia Ucrainei va costa aproape 500 de miliarde de dolari.

Războiul a început în urmă cu aproape 28 de luni, când Moscova a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, şi nu dă semne că se va încheia în curând, Rusia înregistrând uşoare cuceriri teritoriale în acest an. Zelenski a afirmat, de asemenea, că recenta ridicare a restricţiilor privind utilizarea de arme occidentale împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei a oferit Ucrainei o protecţie suplimentară în faţa atacurilor aeriene, în special în oraşul Harkov (est).

„Cu toate acestea, suntem încă în căutarea unui Patriot suplimentar (sisteme de apărare aeriană) şi avem nevoie de mai mulţi paşi puternici care au fost făcuţi (pentru a îmbunătăţi) capacităţile noastre de lovituri cu rază lungă de acţiune”, a menţionat preşedintele ucrainean.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md