Zeci de sisteme informaționale publice din R. Moldova, ţinta unor ATACURI cibernetice în ultimele trei zile
Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) a contracarat, în ultimele 72 de ore, mai multe tentative de atacuri cibernetice asupra sistemelor informaționale de importanță statală din R. Moldova, efectuate din afara republicii.
"Ținta atacurilor au fost circa 80 de sisteme informaționale, platforme și portaluri publice, impactul asupra funcționării acestora fiind unul limitat. Natura atacurilor este complexă, pe mai mulți vectori, având un caracter adaptiv continuu la măsurile de răspuns întreprinse. Intensitatea acestora s-a modificat, crescând continuu pe parcursul zilei și putere redusă pe parcursul nopții. Toate tentativele de compromitere a sistemelor au fost raportate instituțiilor de aplicare a legii", arată STISC într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă precizează că scopul acestor tentative de atac cibernetic a fost "de a cauza indisponibilitatea resurselor informaționale ale statului prin transmiterea unui număr mare de cereri de conexiune sau a unui volum mare de date, având obiectivul de a suprasolicita resursele de procesare ale sistemelor informaționale".
"Atacurile au un caracter distribuit și sunt efectuate din afara Republicii Moldova, de pe adrese IP localizate în diferite țări, de pe echipamente și rețele compromise - situație tipică pentru astfel de incidente cibernetice.
STISC împreună cu autoritățile vizate și instituțiile de aplicare a legii, își desfășoară activitatea în regim de alertă pentru a contracara atacurile, a minimiza impactul acestora, a asigura funcționalitatea sistemelor informaționale guvernamentale și a identifica persoanele implicate, cu ulterioara atragere la răspundere a acestora", transmite STISC.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski