ZECI de mii de EURO falși urmau a fi puși în circulație în R. Moldova. Suspecții au ajuns după gratii
Trei bărbați, care fac parte dintr-o grupare criminală specializată în confecționarea și punerea în circulație a banilor falși, au ajuns pe mâna polițiștilor și riscă ani grei de închisoare.
Banii, peste 33 de mii de euro, au fost confecționați în țări din Uniunea Europeană și urmau a fi puși în circulație în R. Moldova.
Potrivit procurorului Sergiu Roșu, unul dintre membrii grupării este fost angajat al Poliției de Frontieră, care și este suspectat că a facilitat introducerea acestora pe teritoriul R. Moldova.
Membrii grupării au fost filați mai mult timp, iar pentru a da mai ușor de urmele lor, a fost nevoie și de implicarea unui ofițer sub acoperire care a cumpărat de la aceștia banii falși. Bancnotele urmau să fie realizate la echivalentul de 30% față de cele veridice.
Procurorul susține că aceștia bani nu au ajuns pe piață, pentru că a fost împiedicat acest fapt. O parte din bani a fost achiziționată sub control, moment în care unul dintre membrii grupării a și fost reținut.
„Bancnotele sunt de o calitate foarte bună. Practic, fără a fi specialist, le recunoști greu. Cu asemenea semne de falsificare nu mai sunt bani. Bancnotele erau de 50 și 200 de euro și sunt mai multe bancnote cu aceleași serii și numere. Dacă te uitai cu ochiul liber, păreau bancnote veridice”, a spus Sergiu Roșu.
Pe numele acestora a fost inițiat un dosar penal pentru fabricarea și punerea în circulație a banilor falși. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană