Zece milioane de euro pentru dotarea a cinci universități din R. Moldova, cu scopul de a le spori atractivitatea și a convinge mai mulți absolvenți de liceu să rămână acasă la studii universitare


Ministerul Educației și Cercetării a lansat joi proiecte de investiții în valoare totală de 10,4 milioane euro pentru cinci universități din Republica Moldova.
Banii vin de la Banca Mondială prin intermediul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat la evenimentul organizat la Universitatea de Stat din R. Moldova că este vorba despre cea mai mare investiție făcută vreodată în învățământul universitar autohton.
Potrivit lui Dan Perciun, statul alocă 5,8% din PIB pentru sistemul de învățământ general, adică peste media europeană, în timp ce pentru universități - doar 0,4%, deși media europeană se apropie de 1%, ceea ce a determinat absolvenții de licee să meargă la studii peste hotare.
„Acest proiect a fost gândit în 2020 pentru a crește atractivitatea universităților din R. Moldova”, astfel încât cei mai talentați tineri să-și facă studiile acasă, iar, ulterior, să lucreze și să contribuie la dezvoltarea republicii, a punctat ministrul.
În total, în cadrul celor cinci universități vor fi implementate 13 proiecte. Până la sfârșitul anului 2025, în cele cinci instituții vor fi create și dotate 12 laboratoare de ultimă generație, alte peste 40 de laboratoare existente urmând să fie echipate cu tehnologii avansate. Totodată, vor fi amenajate trei centre de cercetare, șase săli polifuncționale și două platforme de calcul de înaltă performanță, inclusiv, în domeniul inteligenței artificiale. Procesul didactic va fi modernizat prin actualizarea programelor de studii superioare pentru licență și master, în corespundere cu cerințele pieței forței de muncă. Mai exact, vor fi modernizate peste 50 de programe de studii, elaborate peste 30 de cursuri noi, revizuite și actualizate mai bine de 50 de curricula în cadrul a circa 60 de noi parteneriate. De noile condiții vor beneficia 35 de mii de studenți și 2 300 de cadre didactice.
De exemplu, Universitatea de Stat din Moldova va implementa șase proiecte în valoare de 3,5 milioane de euro, oferite în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.
Cele șase proiecte câștigate de Universitatea de Stat din Moldova vizează îmbunătățirea infrastructurii universitare, dotarea laboratoarelor cu echipament de ultimă generație, modernizarea programelor de studii, curricula și a suporturilor de curs.
Totodată, Universitatea Tehnică a Moldovei va implementa proiecte în sumă de 3,5 milioane de euro, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” - de1,179 de milioane de euro, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” - de 2 milioane de euro, iar Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi - proiecte în valoare de 189 de mii de euro.
Menționăm că aceasta este a doua rundă de acordare a granturilor în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. În prima rundă, desfășurată anul trecut, au fost alocate circa 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ - șapte universități și șase colegii pedagogice.
Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, finanțat de Banca Mondială în sumă de 35,7 milioane de euro, se desfășoară în perioada 2020 - 2025.









































































