08:46:29 22.11.2024
Stiri

Zece ÎNTREBĂRI privind dosarul „Gemeni” S.A: „Răspunsurile la aceste întrebări vor pune în cu totul altă lumină cazul „Gemeni” S.A”

Actualitate 06.01.2021 10:34 Vizualizări2798 Autor: Ziarul National


Zece ÎNTREBĂRI privind dosarul „Gemeni” S.A: „Răspunsurile la aceste întrebări vor pune în cu totul altă lumină cazul „Gemeni” S.A”

„Cazul centrului comercial „Gemeni” SA a fost unul din cele mai de rezonanţă în anul 2020 şi interesul faţă de acesta creşte, deoarece se apropie şedinţa Curţii Supreme de Justiţie (CSJ). Instanța urmează să examineze cererea de revizuire depusă de agentul guvernamental al R. Moldova la CEDO. Este clar deja că statul încearcă să se eschiveze de la executarea deciziei CEDO în acest dosar, iar pentru a nu plăti penalitatea stabilită de instanţa de la Strasbourg, depune efort pentru a obţine prin CSJ exproprierea actualilor acţionari majoritari, care au achiziţionat centrul comercial în 2018 absolut legal”, se arată într-un material publicat de curentul.md.

Potrivit sursei citate, statul ar fi ajutat de diverşi „specialişti”, care nu fac altceva decât să exercite presiune publică directă asupra judecătorilor CSJ.

Citește și: Acționarii minoritari care dețin 1,6% din acțiunile de la „Gemeni” încearcă să acapareze 72% din spații comerciale, prin intermediul statului

„Campania media din ultima perioadă are acelaşi scop – de a exercita presiuni asupra CSJ şi de a crea un cadru favorabil pentru exproprierea actualilor acţionari majoritari. Aceştia, la rândul lor, se apără şi încearcă să aducă la cunoştinţa opiniei publice adevărul, iar recenta lor scrisoare deschisă, adresată conducerii de vârf a R. Moldova şi Ambasadorilor UE şi SUA, seamănă mult cu un strigăt de disperare. Sunt departe de gândul de a lua partea acţionarilor majoritari, dar nici nu pot sta indiferent şi să urmăresc cum zi de zi se pregăteşte terenul pentru o mare nedreptate. De aceea, voi încerca să formulez zece întrebări, la care i-aş îndemna să găsească răspuns pe fiecare din cei interesaţi de respectivul caz, inclusiv pe judecătorii ce urmează să pronunţe sentinţa. Or, cu siguranţă, răspunsurile la aceste întrebări vor pune în cu totul altă lumină cazul „Gemeni” SA”, menționează autorul materialului publicat de curentul.md.

Prima: Ce vină are actualul acţionar majoritar, care a cumpărat absolut legal afacerea în 2018, fiind cumpărător de bună credinţă?

A doua: De ce actualul acţionar majoritar trebuie să plătească pentru „reglările de conturi” dintre acţionarii minoritari şi statul Republica Moldova?

A treia: Dacă tot ţinem la executarea deciziilor CEDO, de ce ne facem a nu înţelege că la CEDO a fost condamnat statul Republica Moldova, care trebuie să achite cele circa 2 mil. lei acţionarilor minoritari, dar nu actualul acţionar majoritar?

A patra: De ce nu ne punem întrebarea de ce procesul la CEDO a durat 14 ani şi de ce statul şi petiţionarii nu au folosit la timp drepturile ce le aveau, dar au aşteptat ca acţionar majoritar să devină altcineva şi să-i pună în cârcă problema?

A cincea: Nu vi se pare straniu faptul că agentul guvernamental s-a adresat la CSJ cu o cerere de revizuire după pronunţarea deciziei definitive a CEDO?

A şasea: Nu vi se pare straniu faptul că acţionarii minoritari, având de facto 1,6% din SA Gemeni (după cum declară acţionarii majoritari), urmăresc scopul de a acapara circa 72% din această afacere?

A şaptea: Nu vă dă de bănuit faptul că acţionarii minoritari au declanşat, în ultima perioadă, prin intermediul avocatului lor, o adevărată campanie de manipulare a opiniei publice în raport cu acest caz?

A opta: Se conştientizează faptul că, prin această cerere de revizuire, statul Republica Moldova cere de facto lichidarea societăţii pe acţiuni Gemeni SA şi deposedarea celorlalţi 480 de acţionari de acţiunile lor?

A noua: De ce nimeni nu se interesează cum patru acţionari, folosind instituţii ale statului, cu ani în urmă au reuşit să concentreze în mâinile lor cea mai mare parte a suprafeţelor centrului comercial şi, în genere, cine stă în spatele acestor acţionari şi de ce anterior numele lor figurau în notele informative ale Interpol?

A zecea: Dacă tot se fac presiuni asupra justiţiei, sunt gata cei ce fac acest lucru să-şi asume achitarea măcar a unei părţi din prejudiciul pe care CEDO ar putea să-l stabilească ulterior în favoarea actualilor acţionari majoritari? Or, aceştia au declarat deja că, dacă vor fi deposedaţi de afacere, se vor adresa la CEDO, iar valoarea prejudiciului estimat se ridică, nici mai mult, nici mai puţin, la 100 mil. euro.

„Întrebări pot fi mai multe, dar încercaţi să găsiţi răspunsuri măcar la acestea şi atunci, cu siguranţă, cazul „Gemeni” SA îl veţi privi cu alţi ochi”, conchide sursa citată.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md